Atât vechii "comunişti", cât şi noii "utecişti" au o mare problemă existenţială: nu pot trăi altfel decât dacă stau la o masă pe care scrie "mare şef". Şi, pentru că suprema satisfacţie în materia "condusului" nu se poate obţine decât în actul de guvernare politică, toate partidele, indiferent de coloratură, s-au umplut de astfel de indivizi convinşi că fără ei nu se poate. Problema reală nu constă în faptul că această rasă aparte de oameni are obsesia de "a administra", ci în stupefianta constatare că tocmai la asta nu se pricep. Dacă până prin '95-'96 era de înţeles că nu prea erau de găsit oameni pregătiţi să facă politică adevărată, acum, după 20 de ani de la revoluţie, este de neînţeles de ce din joaca asta de-a democraţia reuşesc să se extragă din mulţime tocmai "lozurile necâştigătoare". Vă dau cuvântul meu de onoare că, în toată perioada asta, şcolile au funcţionat. Dacă nu la noi, măcar prin alte ţări. Sunt şcoli care te învaţă că, pentru a fi "lider", trebuie să te străduieşti să-ţi vorbeşti limba maternă corect, fără s-o reduci la vreo doar câteva sute de cuvinte. În plus, se recomandă şi aprofundarea unei alte limbi de circulaţie, fără s-o stâlceşti şi s-o faci de nerecunoscut. Sunt şcoli care te învaţă să te îmbraci, adică să faci în aşa fel încât să nu arăţi nici ca un fost preşedinte de CAP, dar nici ca Al Capone în perioada când purta ghiuluri. Apoi mai sunt şcoli care-ţi explică că un act de administrare nu poate fi făcut fără respectarea unor principii clare, pe care, ai sau nu ai chef, trebuie să le înveţi bine şi să nu le uiţi. Astfel, poţi afla lucruri uluitoare: că toate angajamentele tale teoretice din campania electorală trebuie însoţite de acţiuni concrete, ale căror efecte să arate clar celor care te-au ales că viziunea ta politică le-a adus bunăstare materială, morală şi spirituală; că atunci când îţi asiguri privilegii acestea nu trebuie să treacă peste o etică general acceptată şi că, mai mult decât atât, trebuie să fii gata să renunţi la ele dacă este nevoie; că în eventualitatea în care ţi s-ar imputa ceva, chiar şi pe nedrept, trebuie să fii pregătit să răspunzi calm, argumentat, corect gramatical, fără să scuipi pe nimeni şi fără să foloseşti vreo bâtă cumva; că banii care-i ai pe mână nu-s ai tăi, sunt ai oamenilor care aşteaptă de la tine lucruri mari şi nu poţi să-i iei pur şi simplu, să-i duci acasă şi să dai o petrecere cu manele; că trebuie să fii oarecum discret, sobru şi să ştii ce vorbeşti, nu să dai din mâini şi din picioare ca un măscărici, articulând grimase bizare, ameninţând şi turnând de-a valma onomatopee şi inepţii; că e bine, atunci când dai de un om mai instruit ca tine, să nu te apuci să-l omori cu zile, să-i terorizezi familia sau să faci tot posibilul să-l laşi muritor de foame... Şi, tot aşa, numai lucruri uimitoare, de necrezut se pot învăţa la şcoală.
Dar cred că am mers prea departe vorbind, poate, de şcoli "speciale", mai fasonate, la care ajungi după ce ai parcurs deja vreo 20 de ani de studiu. Cred că trebuia să vorbesc doar de şcoala elementară. Şi spun asta pentru că mă gândesc la un lucru: aş fi bucuros să se mărească salariile profesorilor de 10 ori, însă cu condiţia ca o anumită parte a clasei politice româneşti să mai treacă o dată prin ciclul gimnazial. Cine ştie? Încercarea moarte n-are.
Dar cred că am mers prea departe vorbind, poate, de şcoli "speciale", mai fasonate, la care ajungi după ce ai parcurs deja vreo 20 de ani de studiu. Cred că trebuia să vorbesc doar de şcoala elementară. Şi spun asta pentru că mă gândesc la un lucru: aş fi bucuros să se mărească salariile profesorilor de 10 ori, însă cu condiţia ca o anumită parte a clasei politice româneşti să mai treacă o dată prin ciclul gimnazial. Cine ştie? Încercarea moarte n-are.
