Este corect şi firesc ca o societate democrată să respecte şi să garanteze dreptul de proprietate. În România însă, modul în care aceste legi au fost concepute şi puse în practică a lăsat deseori loc la interpretări şi a generat abuzuri. Şi asta pentru că s-a pornit cu stângul, Legea 18/1991 dovedind în timp lacune greu de reparat, iar legile apărute ulterior, încheind fulminant cu Legea nr. 247/2005, cunoscută şi drept Legea Flutur - au adâncit şi mai mult dezastrul.
Ce mai, după atâţia ani, e clar, oricât s-ar chinui autorităţile, o soluţie precisă, limpede, în ceea ce priveşte proprietatea nu va fi găsită nici prea curând, nici prea uşor. Probabil nici nu se va rezolva vreodată. Şi asta pentru că nici moştenirea istorică (şi aici mă refer la o evidenţă strictă a proprietăţilor) nu a fost clară, dar şi pentru că, trebuie să recunoaştem, cei care ar fi trebuit să pună în aplicare aceste legi au făcut greşeli flagrante, voite sau nevoite. Aşa s-a ajuns în situaţia în care pentru aceeaşi proprietate au fost acceptate mai multe cereri de restituire, ce aveau anexate documente din diferite perioade. Aşa s-a ajuns în situaţia ca, de exemplu, terenuri de cea mai proastă calitate situate în sate uitate de lume să fie "stămutate" la dorinţa solicitanţilor în buricul capitalei, în apropierea marilor oraşe, la malul mării sau, de ce nu, în creierii munţilor. Şi atunci, cum să nu te întrebi cât au reparat şi cât au nedreptăţit legile acestea? Nu avem cum să uităm, de exemplu, cum s-a pus în aplicare Legea 18, cu compasul şi sticla de ţuică în buzunar. Şi atunci, are rost să ne mai mirăm de ce APIA s-a lovit de atâtea neconcordanţe, de era să pierdem pe un an subvenţiile europene, când a încercat realizarea hărţii cadastrale prin satelit?!
Are rost să ne mai mirăm că şi la 20 de ani de la revoluţie sălile tribunalelor sunt încă pline de persoane nedreptăţite sau nemulţumite de modul în care "s-a făcut dreptate"?!...
Da, din motive ştiute şi neştiute, lucrurile nu au ieşit aşa cum ar fi trebuit. Da, ne-am confruntat, cel puţin în primii ani, cu o lipsă acută de specialişti şi mijloace de măsurare, de verificare a documentelor. Da, legile au fost în aşa fel concepute încât au lăsat loc la interpretări. Dar nu putem să omitem lucrul cel mai grav: corupţia, generatoare de abuzuri.
Din cauza acesteia, peste noapte, unii s-au trezit cu averi impresionante în conturi, iar alţii au devenit proprietari de străzi întregi în vechile centre ale oraşelor, proprietari de păduri de sute de hectare, de teren în zone protejate sau în parcuri, iar lista ar putea continua. Nici Brăila nu a scăpat de colţii rechinilor imobiliari, cel mai de notorietate caz fiind cel al fraţilor Cloşcă. Dar se mai vorbeşte şi despre moşierii de carton ce deţin mari suprafeţe de teren în coasta oraşului, cum ar fi La Trei Movile sau pe şoseaua de dig Brăila - Galaţi, în Vărsătura, la Cazasu sau Chiscani. Teren iniţial agricol, pe care s-au construit sau, mai devreme ori mai târziu, se vor construi obiective importante sau cartiere rezidenţiale. Cine sunt oficial aceste persoane? Despre puţini am aflat cu exactitate. Şi asta deoarece chichiţele legislative le dau posibilitatea să stea la adăpost până când întreprind ceva concret (vezi cazul Simion Cloşcă, a cărui implicare în afacerea Concordia s-a dovedit după mulţi ani de la primele demersuri). Iar până obţin ceea ce vor, terenurile, dacă nu sunt lucrate aşa, de ochii lumii, sunt lăsate în mare parte pârloagă, iar clădirile (multe dintre ele de patrimoniu) sunt lăsate în paragină, fiind o adevărată pată neagră pe imaginea oraşului.
Şi, dacă revenim la agricultură, legile acestea, care au urmărit orice, mai puţin împroprietărirea pe vechiul amplasament, au mai avut un efect devastator: fărâmiţarea terenurilor, asta însemnând distrugerea unor ferme de elită. Iar preţul îl plătim cu toţii: cu o suprafaţă agricolă de peste 9 milioane de hectare, importăm anual circa 70% din alimentele, fructele şi legumele pe care le consumăm.
