În aceste condiţii, disperaţi, guvernanţii au trimis în teritoriu cea mai convenabilă ţintă în care bugetarii să facă tir: însuşi ministrul Muncii Marian Sârbu, creierul din spatele legii. Pe sistemul "priviţi ursul, faceţi poze cu el şi trageţi-i un şut în... ", caravana a poposit săptămâna trecută şi la Brăila. Strategia celor de la PSD a fost foarte deşteaptă: au oferit bugetarilor supăraţi pe Guvern o supapă de refulare pentru că, aşa cum se ştie, acumularea continuă de frustrări duce în timp la răbufniri necontrolate.
Am asistat la discuţiile dintre ministrul Muncii şi sindicaliştii bugetari şi dincolo de circul foamei încropit aşa, la botul calului, de organizaţia locală a PSD, am văzut foarte clar că nu s-a dorit altceva decât depresurizarea controlată a valului de nemulţumire în prag de alegeri. Şi, eventual, ca bonus, un pic de campanie electorală - "Noi am avut bărbăţia să dăm ochii cu voi chiar aici, la voi acasă, de unde concluzia că noi suntem mai tari ca «ăilalţi», deci merităm votul vostru".
Dar, pentru început, ministrul i-a lăsat pe sindicalişti să-şi verse oful. Pornind de la un ton politicos, chiar mult prea politicos, au demarat discuţiile cei de la învăţământ. Au urmat pe un ton mai alert şi mai incisiv cei din sănătate, care cu pumnul strâns, ridicat în semn de hotărâre fermă, au lansat primul croşeu: "Nu vom renunţa la drepturile NOASTRE câştigate în timp, prin luptă sindicală!". După mesajul de la sănătate s-a ajuns la "aruncările de ciocan" din sectorul finanţe, unde replicile direcţionate către masa prezidiului au fost tăioase şi pe sufletul tuturor colegilor de luptă sindicală, care într-un final s-au simţit răzbunaţi: "Băi, frate, i-am zis-o ministrului!".
Ministrul însă asta a şi urmărit pentru că, odată calmaţi după descărcarea nervoasă, i-a luat la prelucrat. Şi i-a sucit şi i-a răsucit, şi tot aşa. Clar, avea lecţia învăţată de acasă.
Nu ştiu cât şi ce au înţeles bugetarii prezenţi din discursul "subtil" al ministrului Sârbu, mai bine zis nu ştiu cât au fost dispuşi să înţeleagă. Dar pentru mine, mesajul lui a fost clar: oameni buni, ăsta este maximul pe care putem să vi-l dăm acum, în plină criză, când am fost nevoiţi să amanetăm ţara pentru câteva generaţii, cu împrumutul de la FMI. Iar dacă fraierii de la privat, ăştia de la care mulgem noi banii pentru buget, înghit fără comentarii micşorările de leafă şi şomajul, ar fi cazul să vă revizuiţi şi voi poziţia. Deci, hai, plimbaţi ursul!
Urma alege. Da' până atunci, cine plimbă ursul?
Şi asta pentru că, prin asumare, se sare peste o etapă deosebit de importantă, a DEZBATERII PUBLICE. De aceea, toţi sindicaliştii au sesizat şi reclamat acest aspect deosebit de important. Că nu i-a băgat nimeni în seamă la modul serios, asta e altă poveste. Însă am impresia că riscul coagulării forţei sindicale bugetare nu se numără printre cele luate în calcul de Guvern în momentul în care s-a hotărât să-şi asume răspunderea. La fel cum nu se aşteptau guvernanţii să se confrunte cu reacţii concrete gen stabilirea unui program clar de măsuri de protest, care ar urma să se desfăşoare fix în plină campanie electorală.
