"Cred că Senatul României, prin adoptarea acestei iniţiative legislative, înţelege să dea un semnal de care România are nevoie, de care tânăra generaţie are nevoie pentru a conştientiza valorile naţionale şi vreau să spun că, din punctul meu de vedere, Guvernul ar trebui să se implice nu numai pe această parte pe arborarea drapelului naţional în fiecare sală de clasă, însă şi cu sancţionarea încălcărilor care sunt aduse imnului naţional, însemnelor de stat ale României, pentru că acestea reprezintă nişte valori ale poporului român", a declarat senatorul PDL la dezbaterile generale din plenul Senatului pe marginea introducerii obligativităţii imnului de stat în şcoli.