UPDATE 21.00: Urnele s-au închis! Au votat 46,66% dintre brăileni
Secţiile de votare s-au închis la ora 21.00. Timp de 14 ore, brăilenii au putut ieşi la vot pentru a-şi alege primarii, consilierii locali şi judeţeni pentru următorii patru ani. Unii au profitat de această ocazie, alţii nu, potrivit procentelor de prezenţă la vot. Cert este că, odată cu închiderea secţiilor şi sigilarea urnelor, primarii au fost aleşi, dintr-un singur tur, aşa cum presupune noua lege electorală. La fel şi consilierii locali şi cei judeţeni.
Prezenţa la vot înregistrată la nivelul judeţului nostru a fost de 46,66 %, sub media naţională de 48,39%. Asta înseamnă că din totalul de 299.226 de brăileni cu drept de vot, doar 139.643 au călcat pragul secţiilor de votare. Nici locuitorii din municipiu nu au fost mai harnici. 36,88% dintre cei cu drept de vot au decis soarta oraşului, adică nici măcar jumătate din numărul alegătorilor.
În judeţ, localităţile care au stat chiar foarte bine la prezenţa la secţiile de votare sunt Pîntecani (87,41%), Drogu (80,97%) şi Zamfireşti (80,2%). Restul satelor şi comunelor brăilene nu au reuşit să treacă de pragul de 80%.
La această oră, numele candidaţilor câştigători în urma scrutinului desfăşurat astăzi, 5 iunie 2016, rămân necunoscute. Urmează numărarea voturilor, apoi desemnarea celor care vor ocupa scaunele de primari, consilieri locali şi judeţeni pentru următorii patru ani.
La nivel naţional, din totalul de 18.320.473 de români aflaţi pe listele de votare, doar 8.865.563 de persoane au călcat pragul secţiilor de votare. Judeţele fruntaşe la prezenţa la secţiile de votare sunt: Giurgiu (63,22%), Teleorman (60,73%), Olt (60,43%), Ilfov (57,01%) şi Dâmboviţa (57,01%) şi . La polul opus, se află judeţele: Sibiu (44,5%), Covasna (43,83%), Harghita (43,61%), Iaşi (42,32%) şi Timiş (40,75%).
În capitală, prezenţa la urne a fost cea mai scăzută, doar 33,3% dintre bucureştenii cu drept de vot şi-au exprimat acest drept.
UPDATE 19.30: Brăila, sub media naţională de prezenţă la vot
Deşi peste o oră şi jumătate se închid urnele, brăilenii nu se grăbesc să-şi aleagă un nou primar, consilierii locali şi judeţeni. La ora 19.30, prezenţa la vot înregistrată la nivelul judeţului nostru este de 42,98%, în timp ce media la nivel naţional este de 44,54%.
În municipiu, diferenţa e şi mai mare. Doar 33,68% dintre cetăţenii cu drept de vot au ştampilat buletinele până la 19.30.
Judeţele care au înregistrat cele mai mari procente de prezenţă la secţiile de votare sunt Giurgiu (57,32%), Olt (56,17%), Teleorman (55,71%), Dâmboviţa (52,68%) şi Vâlcea (52,63%) şi . La coada clasamentului se află Cluj (40,72%), Harghita (40,3%), Covasna (40,04%), Iaşi (39,21%) şi Timiş (36,96%).
În municipiul Bucureşti, se înregistrează cea mai slabă prezenţă la vot din toată ţara: 29,05%.
UPDATE 17.30. Brăilenii îşi aleg astăzi primarii şi consilierii. Brăila, locul 33 pe ţară ca prezenţă la vot
Brăilenii vor alege, astăzi, viitorul edil-şef al municipiului pentru următorii patru ani, primarii de oraşe, comune, dar şi consilierii comunali, orăşeneşti, municipali şi judeţeni. Potrivit datelor înregistrate de AEP la data de 5 mai, în judeţul Brăila sunt nu mai puţin de 299.000 de locuitori cu drept de vot, în timp ce în municipiu peste 180.000, în Făurei, peste 3.000, iar în Ianca, peste 9.000. Toţi aceştia sunt aşteptaţi să se prezinte, astăzi, la cele 287 de secţii de votare din judeţ. Acestea s-au deschis la ora 7:00 şi se vor închide la 21:00. Ca o noutate, la aceste alegeri locale se votează într-un singur tur, prezenţa la vot va fi transmisă în timp real, iar operatorii din secţii vor scana cărţile de identitate ale alegătorilor în vederea evitării votului multiplu.
La nivel național, 18.274.891 de români sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi exprima opţiunea electorală, fiind organizate 18.616 secţii de votare. Peste un sfert de milion de candidaţi au intrat în cursă pentru unul dintre cele aproape 45.000 de mandate de ales local.
Primele date privind prezenţa românilor la urne vor fi anunţate de Biroul Electoral Central în jurul orei 10.30.
Redactorii „Obiectiv - Vocea Brăilei" vor fi pe baricade şi vor transmite evenimentele ce vor avea loc pe parcursul zilei, precum şi informări legate de prezenţa la vot.
UPDATE 17.30 La ora 17.30, clasamentul localităţilor brăilene cu cea mai mare prezenţă la vot s-a schimbat radical. Astfel, pe primul loc se află satul Pîntecani, comuna Galbenu, cu un procent de 82,52%. Din totalul de 143 de votanţi, 111 isi exercitasera deja dreptul de vot. Alte 7 persoane figurează pe listele suplimentare.
Pe locul doi, se situează satul Drogu, care aparţine tot de comuna Galbenu. Prezenţa înregistrată la vot în Drogu era de 72,39%, la ora 17.30. Pe liste sunt 699 de votanţi, din care 486 au votat deja, iar alte 22 de persoane sunt pe listele suplimentare. Locul trei revine satului Zamfireşti, din comuna Galbenu, cu 71,29% prezenţă la vot. Din cei 303 localnici cu drept de vot, 201 şi-au exercitat deja acest drept. Pentru acest sat, urna mobilă a fost solicitată de 4 ori.
Pe locul patru, se clasează comuna Galbenu, cu 71,03% prezenţă la vot. Din totalul de 787 alegători, 520 au votat, iar pe listele suplimentare sunt alte 20 de persoane care şi-au exprimat acest drept în localitatea brăileană. Tot aici, urna mobilă a fost solicitată de 19 ori, numărul fiind destul de mare în comparaţie cu celelalte localităţi din judeţ.
Pe locul cinci se află satul Titcov, comuna Frecăţei. Aici, prezenţa la vot era de 70,26% la ora 17.30.
UPDATE 16.30 Judeţul Brăila pe locul 33 ca prezenţă la vot pe ţară
Potrivit celei mai recente raportări publicate pe site-ul Biroului Electoral Central, la ora 16:00, judeţul Brăila ocupa poziţia 33 în topul judeţelor, ca prezenţă la urne, având un procent de 30,25%. În topul urban, brăilenii se situează pe locul 34, cu 24,07% prezenţă la vot, însă în cel rural, ocupă poziţia 15, cu 42,57% prezenţă la vot. Potrivit aceleiaşi raportări, la ora 16:00 31,71% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale şi-au exprimat opţiunea prin vot - 25,22% în mediul urban, respectiv, 40,47% în mediul rural. Judeţele cel mai bine situate ca prezenţă la vot sunt Giurgiu, Olt, Teleorman, Vâlcea şi Gorj.
UPDATE 15.30 Puţin peste 86.000 de brăileni din totalul de 299.226 trecuţi pe listele permanente şi-au exprimat dreptul la vot până la ora 15.30, atât în municipiu, cât şi în judeţ. Asta înseamnă o prezenţă de 28,74%. În municipiu, doar 22,5% au trecut pragul secţiilor de votare până acum. În acest moment, ne aflăm sub media naţională, care este de 29,82%.
UPDATE 15.00 Persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila au votat astăzi cu ajutorul urnei mobile aduse de la secţia de votare de care aparţine penitenciarul, respectiv Liceul Grigore Moisil.
După cum ne-a declarat cms. Şef Simona Kober, purtător de cuvânt al unităţii de detenţie, din cei 563 de deţinuţi, doar 88 au fost cu drept de vot iar dintre aceştia 68 au îndeplinit toate condiţiile pentru a vota. Procesul de votare a inceput la ora 7.300 si s-a încheiat la ora 10.30, fără a fi înregistrat vreun incident.
UPDATE 14.30 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila ne-a confirmat că s-au primit alte două sesizări privind incidente electorate în zona Şcolii Vlaicu Vodă, de pe strada Chişinău, şi intersecţia str. Simion Bărnuţiu cu Ghe. Constantinescu (Ansamblul Buzăului). În cauză se efectuează cercetări.
UPDATE 13.00 Biroul Electoral Central (BEC) a transmis prezenţa la urnele de vot pentru ora 13.00. Brăila figurează pe liste cu 22,09% prezenţă, cu puţin peste media naţională. În toată ţara, 21,12% din cetăţenii înscrişi pe listele electorale au pus deja ştampila pe buletinele de votare.
Judeţele cu prezenţa la vot superioară mediei calculate la nivel naţional sunt: Teleorman - 29,10%, Giurgiu - 28,3%, Olt - 28,18%, Dâmboviţa - 26,62 şi Vâlcea - 26,41%. La polul opus, se află judeţele Timiş - 15,45%, Arad - 17,87%, Cluj - 17,87%, Covasna - 18,1% şi Sibiu - 18,23%.
În municipiul Bucureşti, prezenţa înregistrată la ora 13.00 era de 13,56%.
UPDATE 12.30 Politistii efectueaza verificari in urma unei sesizari privind incalcarea Legii 115/ 2015 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, dupa ce, la sectia de votare din cadrul Scolii Generale nr. 9 din municipiu ar fi fost identificat un barbat care ar numarat si notat pe o lista persoanele venite la vot. "S-a primit o sesizare si, in cauza, se efectueaza verificari pentru a se vedea daca au fost incalcate prevederile Legii 115/ 2015", a declarat, pentru obiectivbr.ro, Laura Dan, purtatorul de cuvant al IPJ Braila. Aceasta nu este singura sesizare primita de politistii braileni. Au mai fost raportate incidente ce vizeaza distribuirea de fluturasi electorali, si in aceste cauze efectuandu-se cercetari.
UPDATE ora 12.00 La ora 12,00, votasera deja 57.209 braileni, adica 19,1% din totalul alegatorilor inscrisi pe liste. In municipiu, prezenta era de 15,13%.
UPDATE ora 10.30 La ora 10.00, 9,17% dintre brăileni votaseră, conform unui comunicat al Biroului Electoral Central, Brăila fiind pe locul 16 în topul prezenței la vot, primele locuri fiind ocupate de Teleorman (13,33%), Giurgiu (12,29%) și Olt (12.16). Cea mai slabă prezență se înregistrează în municipiul București (4,36%). Prezența la nivel național este de 7,93%.
UPDATE ora 9.30 La ora 9.30, 7,51% dintre alegătorii din județul Brăila își exprimaseră deja opțiunea, conform site-ului BEC. La nivelul municipiului Brăila, prezența era de doar 5,6%.