"După ce a ascuns sub preş toată mizeria din PSD, Victor Ponta începe să ţină prelegeri de etică. Dar nu privind spre propriul partid, ci, aşa cum îi stă bine unui demagog veritabil, arătând spre ograda altora. Recenta postare de pe blogul personal îl califică pe Victor Ponta pentru titlul de politrucul anului. Incapabil să emită vreo idee constructivă, rolul pe care şi-l asumă preşedintele PSD este să vegheze la buna desfăşurare a campaniei de împroşcare cu noroi a adversarului politic. În acest context, faptul că citează dintr-o sursă creată special pentru uzul activistului PSD este doar un detaliu. Mult mai important este faptul că Victor Ponta ignoră cu ipocrizie numele şi faptele celor care îi stau alături, tolerează şi girează astfel corupţia şi hoţia de care au fost acuzaţi sau suspectaţi unii dintre colegii săi", critică uneperiştii.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.