Mergi la conţinutul principal

Universitatile acreditate si evaluate vor putea sustine examene de rezidentiat

Toate universitatile acreditate si evaluate din tara vor putea sustine de acum inainte examene de rezidentiat. Asa cum ne-a explicat senatorul PDL Dan Sabau, in urma Ordonantei de Guvern 12/2008, rezidentiatul ar fi urmat sa se deruleze numai in cele sase mari centre de medicina din tara, lucru care ingradea enorm de mult libertatea si sansele rezidentului de a obtine un post bun undeva in tara, dar si dreptul celorlalte centre universitare si medicale acreditate, de a organiza rezidentiate. Sabau a precizat ca impreuna cu colegii senatori din cadrul comisiei de invatamint, al carei vicepresedinte este, dar si cu cei de la comisia de sanatate, prin interpelari, intrebari si declaratii politice, dupa trei luni de chinuri, au reusit sa convinga Guvernul in a permite si celorlalte universitati de profil din tara, acreditate si evaluate, sa sustina examene de rezidentiat: "Mi se parea inadmisibil ca Sibiul, Constanta, Brasovul, Oradea, Galatiul sau Aradul sa nu poata face acest lucru, desi universitatile respective si centrele medicale sint apreciate ca foarte bune, numai ca sint mai mici decit cele din Bucuresti. Asa ca, impreuna cu colegii de la comisiile de invatamint si sanatate, am reusit sa aducem 12 amendamente la ordonanta cu pricina. Acum, rezidentii vor fi si platiti pentru garzile pe care le vor face, conform Codului Muncii. De asemenea, examenul de rezindentiat va fi considerat ca un al doilea master. Totodata, am prevazut obligativitatea spitalelor de a scoate la concurs, in timp util, posturile libere, pentru a nu mai fi in situatia ca un medic sa faca treaba a doi, din simplul motiv ca postul nu era scos la concurs. Trebuie sa facem toate eforturile pentru ca medicii tineri sa ramina in tara, nu sa ii indepartam", a mai adaugat senatorul PDL.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro