"Nu va exista reprezentativitate, vor fi sute de mii sau milioane de români fără reprezentanţi în Parlament, vor fi dezavantajate partidele mici etc" - sunt argumentele celor care se opun acestui sistem de alegere a deputaţilor şi senatorilor. "Nu vor mai ajunge în Parlament deputaţi sau senatori clasaţi pe poziţiile 2, 3 sau 4 în colegiile lor, în detrimentul unor candidaţi care au acumulat cel mai mare număr de voturi, aşa cum s-a întâmplat la alegerile din 2008", este argumentul principal al actualei Puteri.
În esenţă, ambele tabere au dreptate. Prin acest sistem de vot, un candidat ca Diana Tuşa, de exemplu, clasată a treia în colegiul în care s-a înscris, n-ar mai ajunge în Parlament, ceea ce ar fi cât se poate de corect. E logic ca deputatul sau senatorul clasat pe prima poziţie în colegiul său să prindă automat un post de reprezentant al alegătorilor din colegiu.
Pe de altă parte, se poate ajunge în situaţia paradoxală în care, la nivel naţional, un partid să obţină 30% din voturi, de exemplu, dar niciunul dintre candidaţii săi să nu ocupe prima poziţie în colegiile lor, astfel că respectivul partid nu va avea niciun reprezentant în Parlament. Sună ciudat, nu-i aşa?
Pe de altă parte, este clar că şi alegerea primarului sau a şefului CJ dintr-un singur tur, impusă de PDL, este departe de a fi soluţia optimă. Practic, nici aici nu poate fi vorba de reprezentativitate, în cazul în care un candidat obţine 30% din voturi, dar va fi primul clasat în oraşul sau judeţul său. Astfel, se va ajunge în situaţia în care respectivul primar sau şef de consiliu judeţean să reprezinte doar 30% dintre cei care au votat şi cam 15% din totalul populaţiei în numele căreia administrează localitatea sau judeţul.
Este evident că atât PDL, cât şi USL au greşit şi că varianta optimă, logică şi de bun simţ era cea a alegerilor în două tururi. Fiecare şi-a făcut însă ambiţia de a-l faulta pe celălalt şi de a se avantaja pe sine. Prin aceste sisteme de vot, în mod clar PDL a vrut să fie avantajat la alegerile locale, iar USL la cele generale. Să fim serioşi, nimeni nu s-a gândit la corectitudinea sistemului de vot, la reprezentativitatea celor care votează sau la alegători şi la ceea ce-şi doresc, de fapt, aceştia. Degeaba se arată acum unii şi alţii îngrijoraţi de soarta cetăţenilor nereprezentaţi, pentru că, de fapt, nimeni nu le-a cerut vreodată părerea. Nu a existat o dezbatere publică serioasă pe aceste teme, nu s-au ascultat păreri, nu s-a ţinut cont de evidenţe. Politicienii nu au înţeles, nici după 22 de ani, că nu ei sunt cei mai importanţi în ţara asta, ci exact cei care-i votează şi de care îşi amintesc doar în campanii electorale.
