De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Acolo unde îți îndrepți atenția, acolo sunt și energia, și timpul tău. Dar nu tot ce îți atrage atenția îți este de real folos. Doar fratele tău îți este oglinda.
De tine depinde cum te uiți la el, să te găsești pe tine. Așa cum îl găsești pe el, aceea este și puterea cu care te poți vedea pe tine. Nu există măsură mai dreaptă.
Tu faci din fratele tău ceea ce vezi la el, și tot tu poți alege să schimbi ceea ce vezi.
Dacă pacea o cauți în tine, în fratele tău o s-o găsești. Iar răbdarea pe care i-o dai când o cauți la el, îți dezvăluie resursele iubirii pe care o ai, împreună cu răbdarea pe care ți-o acorzi.
Ai o răbdare fără limite? Ai descoperit adevărata Iubire și locul unde se află.
„Nu judecați, ca să nu fiți judecați.
Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura.
De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bârna este în ochiul tău?
Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău.
Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi.
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide.
Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
Sau de-i va cere pește, oare el îi va da șarpe?
Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
Ci toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor, că aceasta este Legea și proorocii.”
(Sfânta Evanghelie după Matei, VII, 1-12)