Unde nu-i cap, vai de picioare! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Unde nu-i cap, vai de picioare!

Răspunsul ni-l poate oferi oricare dintre cei 20 de primari din judeţul Brăila, care s-au înscris în cursa pentru obţinerea unor finanţări europene nerambursabile, şi care nu numai că nu au câştigat un euro, ci au cheltuit de la bugetele primăriilor sume consistente pentru întocmirea proiectelor. Şi ar mai putea să ne răspundă şi conducerea judeţului sau parlamentarii locali, care nu s-au interesat niciodată dacă oamenii aceştia au nevoie de vreun sprijin, de vreun sfat, dacă proiectele lor sunt cu adevărat viabile. Nimănui nu i-a păsat, chit că selecţia acestor lucrări ar fi îmbogăţit judeţul şi, implicit, colegiile parlamentare, cu kilometri buni de şosele, reţele de apă sau canalizare, ar fi putut asigura un acoperiş deasupra capului câtorva zeci de bătrâni rămaşi singuri sau un trai un pic mai bun câtorva sute de copii săraci sau părăsiţi. Dar, de fapt, când vreodată în ultimii 20 de ani le-a păsat politicienilor noştri de viaţa amară a ţăranului?! În mod real, niciodată. Sau dacă le-a păsat, interesul lor s-a rezumat la un vot contra unei găleţi sau perechi de cizme din cauciuc. Roşii, portocalii sau galbene.

Putem să lansăm acum oricâte speculaţii vrem, că am pierdut pe criterii politice, că am pierdut din prostie, din interes sau dezinteres, nu mai contează. Eşecul e eşec. Şi e iremediabil. Explicaţiile nu mai fac doi bani în faţa găurii enorme din vistieriile autorităţilor comunale: 4,5 milioane euro, la Brăila, iar la nivelul întregii ţări, 400 milioane de euro. Atenţie!, e vorba de autorităţi locale, care deasupra au nişte autorităţi judeţene, iar peste ele prefecturile şi Guvernul. Nu vorbim de agenţi economici răzleţi, răspândiţi în toate colţurile ţării şi care habar nu au unul de celălalt. Vorbim de unităţi teritorial-administrative aflate, cel puţin aşa ar trebui să fie, în relaţii de colaborare, respectiv subordonare. De fapt, vreau să spun că nu înţeleg cum s-a permis de la nivel judeţean şi central să se cheltuiască o aşa sumă de bani, din fonduri publice, doar pentru scrierea de proiecte, când se ştia clar că valoarea alocată de UE pe această măsură este de doar 1,5 miliarde de euro. Cum de nu s-a făcut o strategie, cum de nu s-au stabilit nişte priorităţi? Era clar că selecţia se va face strict în limita fondurilor. Indiferent că proiectele alese ar fi avut culoarea roşie, portocaliu sau galben. Era clar, peste suma alocată nu se putea trece. Nu ştiau că se scriu atât de multe? Foarte rău! Păi, care este rostul autorităţilor judeţene, al prefecturilor? Nu cumva să ştie tot ce mişcă pe teritoriul lor, să facă strategii şi să centralizeze date pe care apoi să le trimită Guvernului? Că dacă nu - aşa, întreb şi eu - de ce plătim atâta amar de funcţionari? Doar ca să plimbe hârtiile dintr-un birou în altul? Başca, spun gurile rele că, cel puţin la Brăila, multe dintre proiecte s-au scris chiar prin aceste instituţii. Ce era aşa greu să gândească economic: facem 2, 3,10, dar să nu aibă ce li se reproşa şi să treacă sigur, decât 20 cu şanse minime de reuşită. Că interesul nostru e să aducem bani de unde-om vedea cu ochii, nu să-i aruncăm prosteşte în cele patru vânturi. Da', vorba românului: "Unde nu-i cap, vai de picioare!". Iar acum va trebui să culegem furtuna, căci cineva va trebui să dea socoteală pentru milioanele risipite aiurea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro