Mergi la conţinutul principal

Unde și când ne-am pierdut cei 7 ani de acasă...

Îl citesc de ani buni, iar de câțiva, chiar îl cunosc personal. Un domn distins, un intelectual rasat, un susținător înfocat al educației și al bunelor maniere. Zilele trecute, ne-am întâlnit la o cafea, pentru a pune la punct strategia de comunicare pentru toamnă-iarnă. Evident că, proaspăt întors din vacanță, pentru început am discutat generalități și mi-a împărtășit ultimele sale impresii de sezon.

De vreo 15 ani încoace, domnul respectiv se retrage, în fiecare vară, pe o insulă grecească, unde, timp de o lună, îmbină utilul cu plăcutul. Se cazează de fiecare dată într-o căsuță mică, așezată pe malul mării, într-o zonă liniștită, departe de zgomotul și forfota zonelor turistice. Parte din zi, este și el turist, dar își rezervă timp și pentru lucru ori studiu. Citește mult și schițează într-o lună proiecte cât pentru întregul an.

Liniștea, briza mării, odihna și mâncarea sănătoasă au și un preț. Însă fidelitatea și închirierea pe termen lung, fac pentru el profitabilă această vacanță. În plus, foarte important, prețul zonei reprezintă o formă de selecție și a tuturor oaspeților din vilele învecinate - cumva, pe insulă, se știe că acolo e mai mult o oază de odihnă, nu haos estival. Cel puțin așa era!

Vara aceasta, la vilele învecinate, au ajuns însă și câteva grupuri de români. De fapt, pentru prima dată în ultimii 15 ani, s-a corectat interlocutorul meu, a remarcat că sunt și români... Ei bine, în 7 zile cât au stat acolo, li s-a dus buhul nu doar în zona cu pricina, ci în toată insula. În primul rând, pe aria restrânsă, pentru gălăgia infernală, zi și noapte, apoi, în plan larg... și dacă ar fi fost naufragiați pe insulă, tot n-ar fi scos atâta fum! Evident, stres, poliție, sancțiuni, contestații nervi etc... Și la fel de evident comentarii de genul: aaa... români!

Pe măsură ce se încheie concediile, aud tot mai multe povești și comentarii de genul acesta. Și din țară, din diverse locuri (numai că acasă doar deranjează, nu frapează), dar, mai ales din străinătate!

Oameni buni, clar, nimeni nu pleacă în concediu pentru rugăciune și post. Toți vrem să evadăm, măcar pentru câteva zile! Dar cea mai simplă regulă de bun simț este că, indiferent unde și pentru cât timp ajungi, respecți regulile locului. Un loc pe care tu l-ai ales cu bună știință și despre care, se presupune, te-ai informat.

Nu mai departe ieri, îmi povestea o prietenă că, după 5 ani de vacanțe cu întreaga familie, weekendul trecut, a ales să lase copiii la bunici și să plece 3 zile doar cu soțul, într-un complex adults only. În fața lor, la cazare, o familie cu 3 copii. Doamna explica recepționerei ca a luat sejur doar pentru 2 persoane, dar că nu a scăpat de copii și... ce să facă?!... Plătise acont! I s-a explicat că i se returnează pe loc suma, că nicio cameră nu e pretabilă a fi îmbunătățită încât să adăpostească 5 oameni, că regulile casei sunt... Nimic n-o scotea din ale ei, ea a plătit, vrea să rămână acolo. Spre norocul recepționerei, soțul a luat cei trei copii și a ieșit cu ei în curte. S-a întors imediat. I-a șoptit ceva la ureche și s-a retras. În acel moment, doamna, foarte înțepată, a spus: Vreau, acum, banii! Plecăm! 4 stele și nici măcar un loc de joacă pentru copii n-ați fost în stare să amenajați!

Unde și când ne-am pierdut, ca popor, inteligența, înțelepciunea, discreția, bunul-simț?! Cum de am ajuns să fim atât de neciopliți și în situații care, totuși, cer un anumit statut, o anumită conduită?!

Educația!!! Da, cea academică, dar dincolo de ea, educația aceea dobândită în cei 7 ani de acasă. Ea este cheia multora dintre neajunsurile pe care le reclamăm. Ea este temelia pe care putem construi.

Și legea. Respectarea ei, fără excepții. Căci, fără corupție, banii incorect sau ilegal obținuți nu ar mai oferi statut. Unul pe care toți analfabeții să se cocoațe și să aspire.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro