Bogdan și Mihai sunt români, Elena și Maria la fel. Cetățeni model, fără discuții… Bogdan este inginer, Elena este profesoară, Mihai este, mai nou, influencer dar Maria nu se ridică la nivelul lor, Maria este sales manager, adică vinde. Undeva prin Mall, pantofi, parfumuri sau haine scumpe. Toți patru salariați, toți patru plătesc taxe statului, ce să mai, oameni exemplari, nu pești, nu hoți, nu politicieni.
Mai trebuie o oază verde și un cer albastru ca totul să fie perfect, mai ales că Bogdan, în ciuda faptului că este inginer, este o fire mai artistică, deschisă către viziuni pe care doar Elena sau Mihai le pot înțelege. Elena se apropie de pensie și greutățile cotidiene sunt ca niște pietre de moară, salariul mic dinainte de decizie, plus scumpiri… Maria, în schimb, fată tânără, îi plătește 200 de lei pe lună pentru o cameră, să locuiască la ea, a pornit de mică în viață, cu o mamă bolnavă cronic și un tată alcoolic.
Bogdan o duce bine cu banii, e vechi în firmă, și noul coleg, Mihai, îi dă un sentiment de prospețime de fiecare dată când ies la o țigară. E normal, Mihai este “open mind”, discută de viitor, un viitor pe care Bogdan l-a ascuns, undeva sub grijile de zi cu zi.
Tot el, Bogdan, se duce în fiecare duminică la Biserică, aprinde câte o lumânare și pentru mamă și pentru tată. Să le fie lor bine, acolo…, alături de Elena, care și ea scapără un băț de chibrit pentru răposta mamă.
Patru oameni diferiți, patru suflete, patru caractere, o singură credință și o singură problemă: Bogdan îl iubește pe Mihai, Elena o iubește pe chiriașa ei, Maria.
Bun. O introducere despre cum doi sau mai mulți oameni pot fi regăsiți în situația în care totul pare normal, dar de fapt, undeva, există ceva ce-ți va spune că normalul este anormal. Al nostru Bogdan îl iubește pe Mihai și Elena, din cauza vârstei, se chinuie cum să-i împărtășească sentimentele Elenei. Sentimente, simțiri, frumos am spune. Doi bărbați se iubesc și la fel, două femei.
Ce e rău în asta? Nimic. Dumnezeu te lasă pe Pământ așa cum vrea El, nu suntem noi în măsură să judecăm.
Bogdan nu are copii, și el și Mihai câștigă bine, așa că Marius, 1 an, va deveni fiul lor. Un an și 4 luni, Andreea, de la orfelinat, va fi sub grija Elenei și a Mariei, astfel două familii se întregesc sub grija statului și mai ales a Uniunii. Europene.
Marius și Andreea sunt minori. Bine că nu-i întreabă nimeni ce vor, oricum sunt minori în grija statului și e mai bine să fie integrați în mijlocul unei familii.
…
“Adolescent în vârstă de 14 ani și-a înjunghiat ambii părinți. Adolescentă în vârstă de 15 ani s-a aruncat de la etajul 8 al blocului în care locuia împreuna cu mama și tatăl ei, Elena și Maria.”
…
Marius și Andreea au avut drepturi la o viață normală, dar nu au putut hotărî pentru viitorul lor, deoarece legea le-a permis “părinților” să le fie și mamă și tată. Drepturile LGB… și cum or mai fi, au fost drepturi doar pentru egoismul unor cetățeni UE, fără să se ia in calcul eventualele urmări. În povestea mea, doi copii au mers pe calea rezultată dintr-o familie anormală, dar urmările pot fi “N”, de la dezvoltarea deficitară a unui minor și până la acte ale acestuia care vor fi catalogate la maturitate ca fiind “anormale”. E simplu, “am crescut cu un tată și un mamă”, ori “o mamă și un mam”. Fiecare, pe rând, la o săptămână...
Aș putea accepta această idee atunci când pe stradă voi vedea doi câini, două pisici împreună. Să citesc undeva că doi lei au adoptat un pui de leu, ori poate două leoaice… dar nu, natura nu-și bate joc de ea însăși, doar noi, oamenii ne batem joc de ea, de principii, de educație și, de ce nu, de noi înșine ca specie, homo sapiens , suficient de inteligenți încât să ne credem creatorii Creatorului.
EDITORIALUL reprezintă strict opinia autorului.
