Baut bine, un barbat din Faurei s-a urcat la volan, dar s-a oprit cu masina într-un stâlp de electricitate. Marti seara, la ora 21.00, politistii din Faurei au fost sesizati, prin apelul de urgenta 112, despre faptul ca pe o strada din oras, un autoturism a intrat în stâlp.
Deplasându-se la fata locului, echipa operativa a desfasurat primele cercetari si a stabilit ca un localnic de 29 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada respectiva, a pierdut controlul asupra masinii. Soferul a intrat într-un stâlp de sustinere a firelor electrice. "Întrucât acesta emana miros de alcool, politistii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând ca avea în aerul expirat 0,64 mg/l alcool pur, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Faurei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei", a precizat insp. principal Jenel Sogor, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Braila. Mai mult de atât, în urma verificarilor s-a stabilit ca barbatul a condus autoturismul, desi avea numarul de înmatriculare expirat din 30 august 2011. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru infractiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibatie alcoolica peste limita legala si conducerea unui autovehicul neînmatriculat si cu numar fals de înmatriculare.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.