Nu spun nimic nou: Liviu Dragnea este un infractor condamnat, iar dacă în aprilie 2016, când i s-a dat sentinţa definitivă, ar fi primit o pedeapsă cu executare, nu cred că ar fi avut şansa să candideze la alegerile parlamentare de anul trecut. Prin urmare, n-ar fi putut fi ales deputat şi nici n-ar fi putut ajunge preşedintele Camerei Deputaţilor. De asemenea, n-ar mai fi fost nici preşedinte al PSD.
Cu toate acestea, datorită şi bunăvoinţei instanţei, Dragnea este acum al treilea om în stat şi face şi desface guverne – culmea, propriile guverne – alături de un penal ajuns al doilea om în stat – Tăriceanu.
Şi totuşi, Dragnea nu s-a pus singur acolo, nu s-a instalat cu forţa în Camera Deputaţilor, nu s-a înfipt într-un fotoliu de deputat în timp ce vizita Casa Poporului. Nu! El a fost ales şi trimis acolo de nişte oameni. Mulţi! El a ajuns acolo datorită votului a zeci de mii de oameni din circumscripţia lui, alături de alţi penali ajunşi parlamentari. Alături de hoţi, mincinoşi, golani, agramaţi, incompetenţi. Un vot conştient, premeditat, benevol, pentru astfel de oameni.
Nu poţi însă să nu te întrebi: cum trebuie să fii, ca om, să poţi vota cu bună ştiinţă un infractor condamnat? Ce structură morală poţi avea, ca să-ţi doreşti să trimiţi în Parlament un condamnat? Ce caracter poţi avea, ca să vrei să te conducă un infractor? Ce repere morale ai când n-ai nicio problemă cu acest fapt, ba dimpotrivă? Cum poţi să fii un susţinător al unui asemenea personaj, cu o avere dubios de mare (deşi toată viaţa sa profesională a fost bugetar), în timp ce tu eşti sărac-dator?
Şi, sincer, nu-mi vine decât un răspuns: pentru că, cel mai probabil, cei care l-au votat sunt ca el. Şi, dacă ar fi putut, ar fi făcut la fel. Probabil că dacă ar fi fost în locul lui, în funcţiile lui, ar fi făcut o avere la fel de mare, ar fi minţit la fel, ar fi înşelat la fel. Sunt oameni care cred cu tărie în zicala „dacă umbli cu miere, te mânjeşti”. Ar fi procedat la fel ca el, dacă viaţa le-ar fi dat ocazia. Sau sunt genul de oameni care, la rândul lor, au făcut ceva ilegal. Ceva „mărunt”. Au „luat” ceva de la locul de muncă - motorină, o tablă pentru acasă, o scândură pentru gard, o ţeavă, ceva, orice. Au lăsat maşina oprită într-un loc interzis, eventual pe o trecere de pietoni, ca să-şi rezolve o treabă - doar ca să nu meargă pe jos 100 de metri. Au dat o şpagă unui poliţist care i-au oprit pentru viteză. Au aruncat nişte gunoi la vreun colţ de stradă. Au înşelat vreo vânzătoare, au tras vreo ţeapă cuiva. Au făcut un grătar într-un loc interzis, au păcălit statul cu vreun impozit, au ‚fentat” apometrele sau contorul de curent. Ceva de genul. Spun cu uşurinţă şi cred cu tărie „Lasă, dom’le, că n-a omorât pe nimeni!”.
De fapt, este cât se poate de simplu: indivizi ca Dragnea îi reprezintă, într-un fel sau altul, pe mulţi dintre români. De aceea au votat conştient cu el. Aşa cum PSD este (după cum a spus-o chiar Dragnea) o Românie mai mică, Dragnea este, de fapt, un român mai mare.
