În primul rând, realizarea celor trei mari investiţii - anunţate de vreo zece ani de autorităţile locale sau centrale - este cât se poate de posibilă. Că, în realitate, proiectele în cauză n-au fost vehiculate de politicieni decât prin campanii electorale ori prin programe de guvernare aiuristice, asta e altceva. Politicienii au vorbit atât de mult despre ele, au promis de atâtea ori că se vor realiza, încât proiectele în cauză au fost transformate în glume triste referitoare la capacitatea guvernanţilor - de la Bucureşti sau din Palatul Administrativ de la malul Dunării - de a realiza ceva atât de măreţ la Brăila. Neseriozitatea politicienilor a aruncat cele trei obiective în desuet, dar asta nu înseamnă că ele nu pot fi transpuse, dacă s-ar dori, în realitate. Iar o finanţare asigurată de China, în schimbul perceperii taxelor de folosire, este cât se poate de posibilă. Iar taxe ar fi din ce, pentru că o astfel de axă de transport ar fi folosită 95% de tot ceea ce înseamnă transport între zona Moldovei şi cea a Dobrogei. Ca să nu mai vorbesc de Republica Moldova, Ucraina sau Rusia. Poate că ar aduce şi sute sau mii de muncitori proprii, poate că ar mai impune şi alte condiţii, dar companiile chineze sunt capabile să finanţeze şi să construiască asemenea obiective într-un timp record. Iar autorităţile locale, dacă tot se vorbeşte atât de descentralizare, au posibilitatea dar şi datoria de a promova şi de a găsi variante alternative de finanţare a unor proiecte zonale pe care statul nu poate sau nu vrea să le susţină.
Pe de altă parte, farsa de 1 Aprilie a evidenţiat o tristă evidenţă: Bucureştiul nu a susţinut niciodată un mega-proiect în această parte de ţară. Şi nu doar în perioadele în care guvernarea locală a avut o cu totul altă culoare politică faţă de cea centrală, dar şi când Brăila şi Capitala erau în aceeaşi tabără politică. Să mai amintim de vremea în care cele 1.000 de hectare de teren au trecut de la Brăila la Galaţi fără ca măcar autorităţile noastre, din aceeaşi tabără guvernamentală, să ştie măcar?
Şi un alt adevăr, care vine să contrazică opinia unor politicieni: brăilenii nu sunt leneşi, ba chiar se înghesuie la muncă. Singura condiţie: să fie plătiţi nu regeşte, ci doar decent şi corect de patroni, aşa cum "promiteau" companiile chineze care ar fi urmat să construiască cele trei obiective.
