Intenţia micşorării stufosului efectiv parlamentar este de bun augur, dar punerea în practică va arăta dacă rezultatul va fi la fel. Un Parlament cu mai puţini membri nu înseamnă neapărat economie la buget. Este suficient ca aleşii rămaşi să obţină de două ori mai mulţi bani (nu neapărat pe indemnizaţii, ci pe protocol sau pe dotări, de exemplu) şi cu asta s-a dus naibii buna intenţie. Se vor isca discuţii pe seama fondurilor de protocol, se vor ridica voci pentru punerea semnului egal între aleşii neamului şi euroaleşii neamului - retribuiţi cu 1.000 de euro lunar, respectiv cu 7.000 (fără a pune la socoteală alte cheltuieli) - dar vor apărea şi propuneri pentru schimbarea altor prevederi din Constituţie, după cum PSD şi-a anunţat deja intenţia. O asemenea lege necesită votul a două treimi din efectivul Parlamentului, o majoritate de care PDL şi aliaţii săi (UDMR şi viitorul partid al independenţilor) nu dispun, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de negocieri asidue şi prelungite. Şi de foarte multă răbdare.
Emil Boc, de exemplu, încearcă să arate că nu-şi pierde atât de uşor răbdarea precum ministrul Economiei, Adriean Videanu. Doar că se pierde în explicaţii care îi lasă pe mulţi şi mai nelămuriţi. Din această săptămână, premierul şi echipa sa vor coborî şi mai mult printre supuşi, inaugurând seria şedinţelor de guvern în teritoriu. Asta ca să vadă toţi miniştrii mai de aproape realităţile locale din diversele regiuni ale patriei. Mare minune să se întâmple ceva cât de cât vizibil după şedinţele astea! Altfel, Executivul va avea doar de bifat mai des în dreptul fondurilor de protocol cheltuite cu aceste deplasări deloc ieftine. În lipsă de altceva, ar putea fi şi ăsta un semn de ieşire din criză.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.