Un pas mic pentru CLM, un salt uriaș pentru Centrul Vechi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un pas mic pentru CLM, un salt uriaș pentru Centrul Vechi

Câteva zeci de deținători de imobile din Centrul Vechi vor plăti anul acesta impozit mai mare, pentru că ani de zile și-au lăsat proprietățile în paragină. Bineînțeles, asta nu înseamnă că, peste noapte, Centrul Vechi se va transforma într-un imens șantier sau că, în câțiva ani, cea mai frumoasă zonă a Brăilei își va redobândi strălucirea, frumusețea și elitismul de altădată. Sunt convinsă, pentru unii dintre ”supraimpozitați” nici măcar acest 500% nu va reuși să le stârnească interesul sau să le trezească vreo brumă de conștiință ori bun simț. Dar, foarte important, după atâția ani în care au intervenit sporadic și timid, doar în urma criticilor din presă ori când vreo clădire chiar prezenta un pericol iminent, autoritățile au făcut, acum, un prim pas concret. Mai exact, administrația Dragomir. Parafrazând un citat celebru, aș spune: Un pas mic pentru Consiliul Local și Primărie, un salt uriaș pentru bijuteriile arhitecturale din Centrul Vechi! Nu toate, dar măcar pentru unele dintre ele, mai precis pentru cele în cazul cărora supraimpozitarea cu 500% ar impune un efort financiar consistent.

Să fie clar, doar constat, nu aplaud hotărârea consilierilor locali. Constat că, în sfârșit, dau dovadă de un pic de bărbăție instituțională și le bat obrazul pentru că au lăsat totuși să treacă atâta vreme asistând impasibili la degradarea clădirilor. Nu veniți cu scuze, nu încercați să le oferiți cununi de laur! Nu încercați să-i urcați pe piedestal, că vezi, Doamne!, majoritatea acum este formată din oameni noi și poate de aceea a avut curaj să rupă lanțul. Criticile mele n-au vizat și nu vor viza vreodată, în acest caz, pe x, y sau z, ci instituția Primăriei și Consiliul Local, ca autoritate locală și putere decizională. Și încă un aspect, în toți anii aceștia în care am scris despre nevoia urgentă a unor măsuri concrete, nu doar am criticat, ci am adus mereu argumente și exemple din alte orașe în care conservarea unor astfel de zone a fost dintotdeauna o misiune prioritară și strategică.

La noi... cinci ani și o lună! Atât a trecut numai de când, într-o disperare soră cu moartea celui mai important obiectiv al Brăilei, declanșam campania ”Asanați Centrul Vechi!”. Cinci ani și o lună de când scriam: ”Nu mai e timp de pierdut! Centrul Vechi se degradează văzând cu ochii, multe clădiri sunt deja un pericol în adevăratul sens al cuvântului pentru siguranța trecătorilor și a proprietăților din vecinătate. Sunt hidoase, dezolante și atrag ca un magnet gunoaiele, cerșetorii, maidanezii. Ele țin Centrul Vechi pironit într-un prezent insalubru, inestetic și nesigur. Nu vă mai bateți joc de această bogăție unică, de această zestre pe care puține orașe au avut privilegiul să o moștenească. Nu e un moft, nu e o fiță! E o urgență! Și e o șansă pe care o puteți oferi Brăilei”. Cinci ani. Atât au pierdut de la legiferarea taxei pe ruină și până când primele hotărâri pe plan local au fost efectiv luate. Câți vor mai trece până când prima clădire va fi salvată, până când Centrul Vechi va deveni un loc sigur, curat, civilizat?

Nu știu dacă în toată activitatea mea de jurnalist am scris mai mult, mai des și mai cu patos despre ceva. La fel cum nu știu dacă există vreun alt loc din orașul acesta pe care să-l prețuiesc atât. Și asta pentru că, din punctul meu de vedere, fără Centrul Vechi, Brăila ar fi un oraș incolor, inodor, insipid, o aglomerare urbană comunistă pe care nici măcar Dunărea n-ar putea s-o scoată din rând. Savoarea, seva, istoria și moștenirea noastră este Centrul Vechi. Așa că, dacă tot v-a luat atâta timp până la prima decizie concretă, nu vă lăsați din nou pe tânjală după două-trei apariții în presă.

Faceți din asta o prioritate, dacă vreți să salvați ceva!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro