După ani de zile în care statul român a încurajat lenea, hoţia şi bătaia de joc faţă de munca cinstită, Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 18 iulie 2018, legea care prevede stoparea ajutorului social în cazul în care un beneficiar refuză să se angajeze atunci când i se pune la dispoziţie un loc de muncă. Pe 20 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit. Iniţiativa a aparţinut coaliţiei PSD-ALDE şi a fost votată cu 274 de voturi “pentru”, 4 “împotrivă” şi 2 abţineri.
Conform noilor prevederi, refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, atrage încetarea dreptului la ajutorul social, iar familia sau persoana respectivă poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social, prevede iniţiativa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
O altă modificare prevede că persoanele care primesc ajutor social trebuie să facă muncă în folosul comunităţii, în cuantumul banilor primiţi. La solicitarea primarului, beneficiarii de ajutoare sociale au obligaţia de a presta lunar, acţiuni sau lucrări de interes local, pentru sumele pe care le primesc din partea statului. Este o veste nu prea plăcută pentru asistaţii social, obişnuiţi să stea cu mâna întinsă la mila comunităţii, dar, în sfârşit, sacul cu pomeni pentru cei obişnuiţi să taie frunze la câini, a ajuns la fund.
La drept vorbind, prin acest proiect de lege, chiar dacă a venit atât de târziu, după ani de aşteptare, eu cred că se mai poate schimba ceva în ţara asta. Dacă primarii i-ar pune la muncă în folosul comunităţii pe asistaţii social, dacă poliţia comunitară ar amenda fiecare persoană care aruncă gunoaie pe străzi sau în parcuri sau dacă i-ar pune să măture covoarele de resturi pe spărgătorii de seminţe, înseamnă că încă nu este totul pierdut, încă mai există şanse de reabilitare. Rămâne însă de văzut dacă acei asistaţi social care ne-au făcut să roşim în faţa Europei mâncând lebede în centrul Vienei şi care trăiesc din ajutoare, dar şi din alte activităţi, mai mult sau mai puţin ortodoxe, vor încerca să pună umărul la diverse activităţi, la solicitarea primăriilor. Depinde însă şi de fiecare primar în parte cum va reuşi să valorifice forţa de muncă locală.
Potrivit proiectului de lege, primarii au obligaţia de a întocmi planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, de la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale, iar planul de acţiune aprobat se afişează la sediul primăriei, cu toate detaliile privind activităţile sezoniere, beneficiarii de lucrări, precum şi repartizarea persoanelor beneficiare de ajutor social. Dacă vor reuşi primarii să scoată la muncă, în folosul comunităţii, persoane care nu au vrut să muncească niciodată, rămâne de văzut.
Cert este că, în faţa lumii întregi, România zilelor noastre a devenit un stat social, un stat care plăteşte salariile bugetarilor, pensiile şi ajutoarele sociale. Dacă bugetarii muncesc, pensionarii au muncit o viaţă şi încă muncesc, pentru a-şi putea cumpăra medicamentele, la noi, sunt sate şi cartiere întregi unde oamenii nu muncesc. Sunt aşa numiţii asistaţi social, peste 250.000 de persoane, însemnând cât întreaga populaţie a unui judeţ. Sunt oameni care nu au carte, oameni care nu au muncit nici măcar o oră în viaţa lor, iar unii dintre ei nici nu vor să o facă. Au impresia că totul li se cuvine şi că pot beneficia de ajutoare sociale toată viaţa. Nu ştiu dacă acest proiect de lege va reuşi sau nu să schimbe mentalitatea unora dintre semenii noştri privind munca, dar, este un început. Un pas către normalitate şi, nu în ultimul rând, un act care ar putea diminua bătaia de joc a unora, faţă de cei care încă muncesc.
