Am intrat într-un (nou) an decisiv pentru România şi pentru români. Un an din care România va ieşi, cel mai probabil, mai rău decât a intrat.
România a preluat, pentru prima dată de la intrarea sa în UE, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe care o va preda la 30 iunie Finlandei. O ocazie de a ne mai repara din imaginea şifonată rău în ultima vreme de lupta alianţei politice de la Putere PSDragnea-ALDE-UDMR cu Justiţia, cu bunul simţ, cu Europa, ba chiar şi cu propriul popor, de incompetenţa guvernării Dăncilă-Dragnea-Tăriceanu sau de semi-analfabetismul premierului. Sau, dimpotrivă, un prilej de a ne face şi mai de cacao decât ne-am făcut deja, de a demonstra încă o dată că, „mulţumită” politicienilor de la Putere, România chiar trebuie privită şi tratată ca o problemă europeană, nicidcum ca parte a unei soluţii. Iar o ordonanţă de amnistie şi graţiere, emisă de guvern fix în timpul deţineri preşedinţiei Consiliului UE, exact asta ar fi: un afront la adresa normelor UE, a instituţiilor europene, în definitiv a regulilor de bun simţ ale lumii civilizate. Un semn al aroganţei, al nesimţirii politice, al tupeului infractorilor care au pus mâna pe această ţară.
În 2019, România trebuie să scape de aceşti infractori care ne conduc. Acesta ar trebui să fie anul în care România şi românii ar trebui să scape de acest personaj sinistru numit Liviu Dragnea. Ar trebui să fie anul în care acest individ malefic dispare din peisajul politic românesc. De fapt, ar trebui să fie anul în care acest infractor cinic ar trebui să ajungă acolo unde-i este locul: în spatele gratiilor.
În 2019, românii trebuie să demonsteze că, într-adevăr, nu sunt o naţie de hoţi, aşa cum cred cei care guvernează în prezent ţara. Că românii nu apreciază, nu susţin şi nu votează hoţii, incompetenţii, analfabeţii, infractorii, cocalarii politici, mincinoşii, parveniţii şi pe cei care nu doresc ca România să-şi continue drumul european, iar o primă ocazie în acest sens va fi reprezentată de alegerile europarlamentare din 26 mai. Un bun prilej de a demonstra nu doar că românii nu-i iubesc pe infractori, dar că se şi implică, că le pasă de soarta lor şi a ţării şi că, pentru asta, îşi pot mişca fundurile la vot, pentru câteva minute, în acea duminică de primăvară târzie, pentru a arăta că nu pot fi prostiţi sau cumpăraţi cu pensii şi salari la stat şi că România este în tabăra care trebuie: cea a UE, cea care nu iubeşte mincinoşii, proştii şi hoţii.
O ocazie în plus de a demonstra toate cele de mai sus va fi tot în acest an, dar mai târziu, prin noiembrie-decembrie, la următoarele alegeri prezidenţiale. Un moment cu adevărat decisiv nu doar pentru România, de a-şi demonstra orientarea spre lumea civilizată în care ne dorim să fim, dar cu siguranţă un moment hotărâtor şi pentru mulţi români de a rămâne în ţară sau de a pleca spre alte zări cu adevărat civilizate.
2019 poate fi şi anul începutului unei crize economice, în care România are toate şansele să fie aruncată din cauza iresponsabilităţii guvernării PSD-ALDE-UDMR. Nu este o certitudine, dar datele actuale spre aceasta trimit: un deficit bugetar cu mult peste 3%, pe care România s-a obligat să-l respecte, o creştere a costurilor pentru împrumuturile la care guvernul va fi nevoit să apeleze tot mai mult, o înrăutăţire a climatului general economic, o reticenţă a investitorilor străini şi o reducere drastică a creşterii economice, ceea ce, în combinaţie cu lipsa investiţiilor publice în infastructură şi cu atitudinea tot mai belicoasă a guvernării PSD-ALDE-UDMR împotriva investitorilor străini şi a mediului privat în general, cel care susţine de fapt întreaga economie românească, va duce la un dezastru economic greu de anticipat, de controlat şi de remediat.
Dacă 2019 va fi un an ceva mai bun sau unul cu mult mai prost decât cel care a trecut depinde mai puţin de politicieni şi mai mult de români. Este anul în care politicienii sunt, din nou, la mâna fiecărui român cu drept de vot.
