Un milion de lei pentru Programul ”Tomata”, la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un milion de lei pentru Programul ”Tomata”, la Brăila

• sumele au fost deja puse la dispoziție direcțiilor agricole din întreaga țară, pentru acordarea subvențiilor aferente ciclului I de producție • la Brăila, sunt 136 de beneficiari ai sprijinului aferent ciclului I de producție • a doua tranșă ar urma să fie acordată în septembrie, însă numai după ce producătorii vor depune documentele privind obținerea și valorificarea unei cantități de minimum 3 kg tomate/mp

 

Subvențiile de 1.500 de euro pentru Programul ”Tomata” au intrat în conturile beneficiarilor.

Numai la Brăila s-au alocat puțin peste 1 milion de lei. Este vorba, mai exact, despre ajutoare bănești acordate unui număr de 136 de beneficiari ai sprijinului aferent ciclului I de producție la tomate, însumate la 1.006.413 de lei.

Sprijinul se acordă prin OUG 13/2024, ca schemă de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate, în spații protejate, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Astfel, pentru 1.000 de metri pătrați de solar, fermierii primesc acum 1.500 de euro ca primă tranșă, iar în toamnă, urmează o a doua tranșă, egală, după valorificarea cu acte a unei cantități de minimum 3 kilograme de tomate pe metrul pătrat.

 

Numărul mai mare de solicitări a forțat mâna Guvernului

Ministerul Agriculturii a reușit să obțină, recent, aprobarea unui memorandum privind suplimentarea bugetului pe luna iulie, cu 182 de milioane de lei, pentru asigurarea integrală a necesarului de fonduri aferente plății pentru ciclul I de producție.

Suplimentarea a fost aprobată ca urmare a numărului mare de beneficiari înscriși în program, în condițiile pedoclimatice actuale, care determină ca interesul și posibilitățile producătorilor agricoli de a cultiva tomate în spații protejate, în perioada de extrasezon, să fie relativ reduse, mai ales pe fondul unei creșteri semnificative ale inputurilor .

Pentru acest program, în România s-au virat peste 181 de milioane de lei, unui număr de 24.472 de beneficiari. În topul județelor cu cei mai mulți beneficiari se află Olt, cu aproape 8.000 de legumicultori, urmat de Galați cu peste 6.600 și Dolj, cu puțin peste 2000 de producători.

Pentru anul viitor, ministrul Agricultorii a anunțat câteva modificări importante în ceea ce privește ”Tomata”. Printre altele, acesta a spus că începând cu 2025, plățile se vor face pe mia de metri pătrați, și nu pentru fiecare beneficiar în parte, cum este în prezent. Firește, asta dacă producătorii vor fi de acord cu schimbările propuse. Altfel spus, oficialul promite cumva subvenții mai consistente, pentru aceia care dețin suprafețe mai mari cultivate cu roșii.

Programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate a început în anul 2017, când au beneficiat de subvenții un număr de 8.026 producători agricoli, din care înscrişi în ciclul I de producţie un număr de 4.397 de producători.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro