Încă de la momentul încheierii alegerilor generale din toamna anului trecut am spus că, fără doar și poate, PNL și USR Plus sunt condamnate să guverneze împreună. A fost de la bun început un mariaj de conjunctură, rezultat al alegerilor parlamentare care n-au dat niciun câștigător absolut. Un mariaj fără dragoste, fără apropieri, fără tandrețuri. O căsătorie aranjată și, ce-i drept, așteptată.
Cele două partide au știut de la bun început asta, că trebuie să guverneze împreună, ba chiar încă dinainte de alegeri. S-au curtat vreun an, dar fără prea mare succes în găsirea unor puncte comune. De fapt, părea că marele și cam singurul punct comun era aversiunea față de PSD. La urma urmei, ăsta a fost și motivul mariajului – o alianță care să guverneze și care să lase PSD în opoziție pentru 4 ani. Ca să nu mai vorbim că în „căsnicie” a intrat și UDMR, fără de care nu se putea constitui o majoritate parlamentară.
Pentru că nu a fost dragoste nici la prima și nici la a o suta vedere, mariajul n-a mers deloc bine. Încă de la început, PNL și-a asumat rolul de „cocoș” în familie, asta și datorită scorului mai mare de la vot, tratându-și cu lipsă de respect partenerul. A crezut că „soața” va fi supusă, cu capul plecat și că va accepta situația. La prima „bătaie” primită (demiterea lui Vlad Voiculescu) a protestat puțin, dar a rămas acasă. La a doua, însă (demiterea lui Stelian Ion), USR Plus și-a luat lumea în cap și a plecat la naiba – chiar dacă în cazul ăsta naiba este AUR -, o atitudine la care „soțul” chiar nu se aștepta.
Despărțiți după nici 9 luni de mariaj politic, PNL și USR Plus par acum de neîmpăcat. Și, deși aparent PNL spune că vrea să reia mariajul și că totul va fi bine, de fapt amenință USR Plus cu bătaia când va reveni acasă – că îi va mai lua niște ministere, că va fi lăsat fără Transporturi și Fonduri Europene. În realitate, nu pare că PNL vrea într-adevăr să continue această căsătorie. Nu i-a plăcut de USR Plus, că parcă prea era ținut din scurt și nu era lăsat să iasă „cu băieții”. La rândul său, USR Plus nici nu vrea să mai audă de împăcare, atât timp cât „soțul” nu-și schimbă caracterul – pe premierul Florin Cîțu. Ceea ce nu pare că se va mai întâmpla.
De fapt, atitudinea celor două partide este atât de radicală, încât se preconizează un amantlâc penal PNL – PSD (care au mai fost căsătoriți niște ani buni, nu doar 9 luni amărâte), cu un USR Plus lăsat să doarmă prin vecini (la AUR). La cum se prezintă acum lucrurile, nimic nu pare că va mai putea repara căsnicia asta, care ar fi trebuit să dureze măcar până în 2024, dacă nu chiar până în 2028.
N-ar fi ceva nemaîntâlnit și nici prima căsătorie politică eșuată prematur, dar totuși, ce vină au „nuntașii” - alegătorii - care au fost și la nuntă, au finanțat mariajul ăsta și încă vor mai plăti mult pentru el? Ce vină au nuntașii că „soțul” a luat-o razna, iar „soața” e mai rebelă decât credea el și nu numai? Și cum să te mai aștepți la nuntași peste 3 ani, după un asemenea spectacol în care cel mai bine stă „amanta”?
EDITORIALUL reprezintă strict opinia autorului