Şi totuşi, nimic, dar nimic din ce va urma, nu va reuşi să egaleze, ca popularitate şi savoare, reacţia lui Mircea Geoană, în momentul închiderii urnelor şi aflarea rezultatelor exit-poll-urilor. A ţopăit ca un puşti înfierbântat căruia Moş Nicolae i-a adus exact cadoul visat. Sincer, dacă această reacţie ar fi venit de la Traian Băsescu, poate nu mi s-ar fi părut atât de ciudată, de nelalocul ei. Ar fi părut, poate, exuberantă şi atât. Oricum stă în firea lui să facă gesturi atipice, în afara protocoalelor. Şi exact pentru asemenea comportamente a fost aspru criticat de concurenţă în ultimii ani, că nu are prestanţă, nu e serios, râde strident, se manifestă neelegant, ce mai, nu are faţă şi prezenţă de prezidenţiabil. Venit din partea lui Mircea Geoană însă, un serios, un intelectual prin definiţie, săltatul, ţopăitul a fost uluitor. Ba chiar a părut o atitudine puerilă de-a dreptul, care nu avea nici în clin nici în mânecă cu felul lui de a fi, cu ştaiful de diplomat de care a făcut atâta uz în zilele de campanie. În plus, sincer, nu era nici momentul nici cazul să se manifeste aşa, diferenţa de voturi nu era covârşitoare, dar mai ales rezultatele nu erau definitive. Iar pentru toate astea, impresia creată nu a fost de bucurie reală, ci mai degrabă de amatorism, de teatru forţat, de politician uşor influenţabil şi manipulabil. Iar la această impresie a contribuit din plin şi discursul de după oprirea ţopăielii. Jenant şi patetic.
Eu, una, am rămas mută. Mi-a fost pur şi simplu frică. Mi-a fost frică de penibilul situaţiei. Se juca parcă, mult mai prost decât în original, celebra reclamă pentru o reţea de telefonie mobilă, în care cumpărătorul, extaziat de oferta cartelei, s-a bucurat atât de mult încât a fost la un pas să-şi facă ţăndări capul dar şi lampa cu neon de deasupra tejghelei. În reclamă, vânzătorul anticipase asta şi luase măsurile cuvenite, săritorului din filmul nostru însă, nimeni, dar absolut nimeni, nu se gândise să îi ofere, pentru protecţie, "o cască". Iar în momentul acela, "capul" lui părea complet vulnerabil. Inevitabil m-am întrebat: de ce îl lasă să se dea în spectacol fără pic de prudenţă? Atunci n-am găsit răspuns, nici măcar a doua zi dimineaţă, când scorurile erau complet invers. De ieri însă, după ce am ascultat declaraţiile unor importanţi lideri politici, mă gândesc foarte serios la un scenariu: Geoană în mod conştient a fost îndemnat să joace aşa, într-un act perfect regizat de cei din spatele "tejghelei". De acei "grei" care ştiau că cifrele nu sunt tocmai cele reale, că exista posibilitatea ca Geoană să piardă. Dar au jucat la cacealma.
În plus, am senzaţia că au fost membri marcanţi ai PSD care au dus scenariul şi mai departe. Fără pic de jenă de ridicolul creat, unii au făcut figuraţie pe principiul că, după o asemenea prestaţie penibilă a "actorului principal", se vor putea debarasa mult mai uşor de el şi va fi mult mai puţin sângeroasă decapitarea lui ca om politic. Iar alţii şi-au asigurat spatele, gândind că, după înfrângere le va părea mult mai "credibilă" dezertarea dintr-un partid condus de un asemenea exemplar.
Şi, ca dovadă, iată, nici nu s-a uscat bine tuşul pe buletinele de vot, că se şi aud voci în PSD care, timid ce-i drept, deocamdată, strigă deja: "Capul lui Mircea vrem!".
Citeşte blogul lui Cati LUPASCU
