Am intrat în linie dreaptă spre ziua de 1 Decembrie 2018, ziua în care România va aniversa Centenarul Marii Uniri. O mare sărbătoare a României şi a tuturor românilor. Şi totuşi, un eşec previzibil de multă vreme. Eşecul „România - 100”.
În primul rând, trecând peste faptul că oricum mare parte dintre români habar n-au ce se sărbătoreşte în general pe 1 Decembrie, s-a reuşit inducerea ideei că România împlineşte în acest an 100 de ani. Evident, fals. Ca ţară, România există din 1859, odată cu unirea Moldovei şi a Munteniei. Denumirea de „România” se foloseşte din 1862, dar oficial ţara se numea „Principatele Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei”. Numele de „România” a devenit oficial cu adevărat abia odată cu Constituţia din 1866. Nu se poate spune nici măcar că România din actualele graniţe are 100 de ani, pentru că în 1918 era mult mai mare. De fapt, pe 1 Decembrie 2018 sărbătorim 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România – un act istoric care a presupus un război, o voinţă populară uriaşă, o voinţă politică pe măsură şi multă implicare, devotament şi sacrificiu din partea unor oameni politici de la acea vreme, mari personalităţi rămase cu adevărat în Istorie: Regele Ferdinand I, Iuliu Maniu, Ion I. C. Brătianu, Take Ionescu, Alexandru Vaida-Voievod, Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Hossu, Octavian Goga, Alexandru Averescu şi mulţi alţii. Oameni fără de care cel mai important moment din istoria acstei ţări nu ar fi avut loc.
Cu cine se prezintă România la aniversarea celor 100 de ani de la cel mai important eveniment din istoria naţională? Cu un infractor condamnat în funcţia de şef al Camerei Deputaţilor şi conducător de facto al României şi cu o semi-analfabetă pe post de prim-ministru, cu alde „Mitralieră”, Nicolicea, Codrin, Tudorel, Tăriceanu, Firea, Andruşcă şi toţi cei care conduc acum destinele României şi ale românilor.
Cu un premier care nu ştie să vorbească limba română corect vrea România să aniverseze 100 de ani de la cel mai important eveniment al României. Cu un condamnat şef peste partidul de la Putere vrea România să marcheze cel mai înălţător moment al istoriei sale. Nu e doar ironic, ci de-a dreptul ruşinos. Ar fi poate de râs, dacă n-ar fi pur şi simplu tragic.
Este, de fapt, o ruşine şi o tragedie naţională şi, în acelaşi timp, un eşec naţional. Un eşec al fiecăruia dintre noi şi al întregii naţiuni. Un eşec care va intra şi el în Istorie, probabil drept „Anul în care România şi-a bătut joc de ea însăşi”.
