Salarizarea unitară a funcţionarilor publici în baza unor grile astfel încât diferenţele între sectoarele bugetare şi între salariaţii de la stat să fie conforme cu importanţa socială a muncii, dar şi cu nivelul salariilor din sectorul privat. Reevaluarea învăţământului preuniversitar, dar mai ales a celui universitar, care a făcut posibilă funcţionarea unor adevărate fabrici de diplome. Alinierea programului de lucru al medicilor din spitale la nivel de 8 ore, cu o pauză de masă, exact ca-n toate ţările europene. Acestea sunt trei subiecte care au suscitat discuţii ample în ultima vreme şi care au un numitor comun. Declarativ, toată lumea vrea reformarea sistemului, dar în realitate majoritatea ar dori ca lucrurile să rămână ca şi până acum, cu o excepţie: să crească salariile. Din nefericire pentru aceştia, dar şi pentru Guvernul Boc, care nu poate să se scalde în pomeni electorale, acum e criză şi nu sunt bani. Iată de ce guvernanţii, în timpul rămas după ce se ceartă prin comisii, între ei sau cu opoziţia, trebuie să găsească soluţii. Poate nu sunt cele mai bune, poate ar trebui îmbunătăţite pe parcurs, dar de undeva trebuie început. Este aberant ca în sistemul bugetar românesc salariile să fie uriaşe în comparaţie cu sectorul privat, în condiţiile în care birocraţia este binecunoscută, ca şi reacţia întârziată, ca să nu-i spun aroganţă, a funcţionarilor publici faţă de cerinţele cetăţenilor. Este aberant ca profesorii universitari să se plângă că au salarii mici, în condiţiile în care majoritatea predă, contracost, la mai multe universităţi, unele private, astfel că veniturile lunare ajung, nu de puţine ori, la mii de euro. Şi dacă studenţii ieşiţi din mâinile acestor profesori ar fi la înălţime, mai treacă meargă, dar când ştim cu toţii câtă carte se face prin facultăţi şi cât de pregătiţi sunt absolvenţii, zău că e jenant câte pretenţii ridică sindicatele. Mai nou, s-a pus problema programului medicilor din spitalele publice: 8 ore cu o pauză de masă la prânz, exact ca-n Occident. Supărare mare! Păi cum, să nu mai poată medicii, unii, nu toţi, să prindă pacienţii la spital dimineaţă şi să-i trimită, după-amiază, la cabinetele lor particulare? Să nu mai poată medicii din spital să le-nchidă uşa-n nas pacienţilor, pe motiv c-au terminat programul? Într-adevăr, acest sistem ar avea succes doar dacă doctorii, încă de la terminarea facultăţii, ar avea un salariu decent. Dar, sincer, nici aşa cum este acum nu este în regulă: o flendureală între cabinetele medicale private şi spitale sau policlinici. Mai mult decât atât, dacă vrei reţetă compensată trebuie să-ţi faci traseu şi pe la medicul de familie, care de cele mai multe ori este un simplu funcţionar ce transcrie reţeta de la specialist şi nu stă mai mult de 4 ore la cabinet. E pe teren, spun asistentele. Care teren, nu se ştie.
Concluzionând, de 20 de ani guvernele postdecembriste s-au învârtit într-un cerc vicios, iar acum Guvernul Boc încearcă să-l fisureze măcar. Îi urez succes, deşi cred că mai degrabă va crăpa guvernul.
