Am să încep cu o certitudine: cu extrem de puține excepții, dacă întrebi orice părinte din țara aceasta ce înseamnă pentru el copilul, o să răspundă fără nicio ezitare că este cea mai de preț comoară, că este totul, sensul, rostul vieții sale etc. Indiferent dacă este un părinte sărac sau bogat, educat sau needucat, doctor docent sau muncitor necalificat, indiferent dacă locuiește în cel mai îndepărtat sat din Deltă sau din vârf de munte ori în buricul capitalei.
Apoi, vă propun un exercițiu de imaginație: închipuiți-vă că sunteți pe masa de operație, într-un avion, într-o localitate de la granița cu Ucraina sau într-o clădire foarte înaltă etc, iar medicul, pilotul, militarul, constructorul își fac treaba cu superficialitate și greșesc cu 1% să taie, să reducă viteza, să arunce proiectilul, să așeze etaj peste etaj. Acel 1% sau 1 cm, o eroare infimă la prima vedere, poate face, în condiții excepționale, diferența dintre viață și moarte? Poate! Avem nenumărate exemple!
Ei bine, în viața copiilor noștri, Evaluarea Națională și Bacalaureatul sunt punctele excepționale, sunt momentele de grație, în care un 1% chiar poate face diferența. Între succes și eșec, între învingător și pierzător, între liceu/facultate și nimic (abandon), între buget și taxă, și, mai important, între a păși cu dreptul, cu încredere în sine și mândrie mai departe în viață sau, dimpotrivă, a se considera un ratat, un rebut. Încărcătura emoțională și miza sunt enorme, indiferent de poziția copilului în ierarhie.
Și totuși, de ani de zile, și Evaluarea Națională, și Bacalaureatul sunt, mai degrabă, jocuri de noroc. Ca o masă de ruletă la care elevul decide doar câte jetoane este dispus să arunce în joc (strădania și cunoștințele acumulate), pentru că, mai departe, altcineva aruncă bila (cei care întocmesc subiectele și baremele) și altcineva dă impuls roții (cei care corectează). Și, din păcate, de ceva ani încoace, se tot aruncă bile pline de greșeli academice sau ambiguități, iar impulsul... aici e o altă tragedie... depinde de atât de mulți factori, aproape imposibil de controlat, pentru că ține exclusiv de latura umană. Adică depinde covârșitor de cine și cum îți corectează lucrarea, de exigența și experiența lui, dar și câte lucrări corectează profesorul respectiv în acea zi, pentru că, nu-i așa!, e plătit strict la bucată. De aceea, de la an la an crește constat numărul contestațiilor., iar erorile de corectură pe care le vedem după sunt tot mai multe, deseori flagrante. Niște diferențe revoltătoare ce năruie orice încredere și speranță că acest sistem va putea funcționa corect și decent vreodată.
Ce spuneam la început? Copiii sunt comoara noastră cea mai de preț!
... Doar spuneam.
