Poate că ideea primarului nu este una rea, poate că soluţia la care s-a gândit este chiar justificată, poate că e singura variantă la îndemână, dar ceva lipseşte acestei poveşti: transparenţa şi comunicarea. Suspendarea plăţilor de către Ministerul Dezvoltării nu s-a aplicat zilele astea. Se ştia de ea de ceva vreme şi era evident că lupta prin instanţe nu va fi chiar de foarte scurtă durată. Între timp, primarul ar fi avut vreme să-şi anunţe public intenţia, să explice în amănunt cum stau lucrurile şi de ce ar fi atât de necesar un împrumut de 10 milioane de dolari, să se dezbată puţin subiectul, apoi să o propună oficial şi Consiliului Local.
Pe de altă parte, grija asta a Primăriei faţă de constructorii de la Bulevardul Dorobanţilor pare exagerată. Nu de alta, dar orice firmă care lucrează cu statul ştie că în această relaţie pot apărea întârzieri. Uneori chiar foarte mari. Dar două lucruri sunt certe: orice contract cu statul e aur curat (mai ales când la mijloc e vorba de vreo 30 de milioane de euro, în total!) şi că, orice s-ar întâmpla, statul îţi va plăti suma pe care ţi-o datorează. Ca şi firmă, nu ţi-e teamă că iei plasă, ca atunci când ai contract cu altă firmă, că statul intră în insolvenţă şi că nu mai vezi oricum niciun ban sau că poţi ieşi fraierit dintr-un asemenea contract. Să fim serioşi, statul e singurul păcălit la astfel de faze, nu viceversa. Iar când la mijloc mai este vorba şi de fonduri europene, chiar dacă ştii din start că deconturile merg mai greu (deh, birocraţia e mare la noi, iar prudenţa tinde aproape de fanatism la Bruxelles), ai garanţia că îţi vei primi banii.
Ca firmă mare şi serioasă ce vrei să fii, care te lupţi şi câştigi contracte de zeci de milioane de euro de la stat, nu doar că se presupune că ai capacitatea de a te finanţa chiar şi în condiţiile în care statul îţi decontează cu întârziere nişte lucrări, dar asta este una dintre condiţiile de participare la astfel de licitaţii: să ai afaceri de zeci de milioane de euro în ultimii ani şi o experienţă vastă în domeniu, din care se presupune că poţi rula nişte sume proprii pentru a-ţi asigura front de lucru până la decontarea lucrărilor.
La urma urmei, câte alte firme au de primit bani de la stat, şi nu de luni de zile, multe dintre ele în situaţii chiar grele? De câte ori s-a împrumutat statul în bănci pentru ele?
Revenind la ideea primarului Simionescu, un singur aspect ar mai trebui lămurit: cine răspunde dacă Primăria pierde procesul cu Ministerul Dezvoltării? În afară de brăileni, desigur, care vor plăti, de fapt, suma împrumutată. Şi o ultimă dilemă: când se va ajunge la întocmirea unor caiete de sarcini şi la organizarea de licitaţii care să nu mai lase loc niciunei interpretări ori suspiciuni?
