* a fost prins și sancționat de Poliția Locală, cu 500 lei pentru pietrișul sustras, și cu 2.000 lei pentru că nu a respectat ordonanțele militare care interzic ieșirea nejustificată pe domeniul public
Printr-un comunicat de presă, Poliția Locală Brăila informează că un brăilean în vârstă de 62 de ani a fost sancționat contravențional de polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică cu suma de 500 lei, pentru încălcarea prevederilor HCLM 5/2003. ”Mai precis, în seara zilei de 30.04.2020, bărbatul a efectuat săpături pe domeniul public, pe Aleea Culturii, in dreptul Bl.10, acolo unde se efectuează lucrări de amenajare a domeniului public. Bărbatul a încărcat astfel în autoturismul propriu jumătate de sac de pietriș, cu scopul declarat de a-și pava o alee din dreptul blocului in care locuiește. Materialul de constructii a fost recuperat în totalitate. Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional și pentru încălcarea prevederilor O.M. nr.3/2020 cu suma de 2.000 lei”, precizează Poliția Locală.