O femeie de 27 de ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost înjunghiată chiar de concubin. Transportată la urgenţe cu ambulanţa, ba chiar băgată în operaţie, victima a spus că, de fapt, s-a autoaccidentat. Ulterior, poliţiştii au aflat că iubitul femeii este cel care a lovit-o cu cuţitul, acesta fiind reţinut pentru tentativă la omor.
Luni, ofiţerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila a fost sesizat telefonic, la ora 7.00, de către personalul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, cu privire la faptul că, în seara zilei de 26 februarie, la această unitate medicală a fost adusă cu ambulanţa pacienta de 27 de ani. Femeia prezenta, în zona hemitoracelui stâng, un traumatism prin înjunghiere, însă a declarat la internare că nu a fost victima niciunei agresiuni, ci că plaga a survenit în urma unei căzături. Aceasta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, rămânând internată în Secţia Terapie Intensivă a spitalului.
În baza celor sesizate, s-a constituit echipa operativă formată din judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic care, sub directa coordonare a procurorului criminalist, a efectuat cercetări în cauză. Anchetatorii au aflat că situaţia stă cu totul altfel decât a declarat femeia ajunsă la spital. Astfel, în seara zilei de 26 februarie, în jurul orei 20.30, brăileanca se afla la domiciliul său, împreună cu concubinul, Aurel M. (29 de ani), din Brăila, şi copilul ei, în vârstă de 8 ani. Pe fondul unei discuţii contradictorii, precizează poliţiştii, femeia a fost lovită de concubin cu un cuţit în hemitoracele stâng, după care acesta s-a deplasat la locuinţa unui vecin pe care l-a rugat să anunţe Serviciul de Ambulanţa. "Victima a fost examinată medico-legal, constatându-se că a suferit leziuni care s-au produs prin lovire activă cu un corp dur de tip înţepător-tăietor şi care au pus în primejdie viaţa victimei, necesitând pentru vindecare un număr de 18-20 zile de îngrijiri medicale, în cazul unei evoluţii fără complicaţii", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Faţă de agresor, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus reţinerea, pe o durată de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor. Bărbatul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ, ieri fiind prezentat Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.