Un alt război | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un alt război

O statistică de zilele trecute a Eurostat – Biroul de Statistică al Uniunii Europene – anunța, sec, că România este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mic procent de cetățeni care obțin informații de pe site-urile autorităților publice: 10%. Practic, doar 1 din 10 români cu vârste între 16 și 74 de ani și-au luat anul trecut informații de pe site-urile oficiale ale instituțiilor de stat, în contextul în care media la nivelul UE este de 47%, în creștere uriașă în anul pandemic 2020, de la doar 14% în anul precedent. Și asta pentru că, într-un an cu totul aparte în istoria recentă a Lumii, în care informația a reprezentat una din bazele luptei împotriva pandemiei, oamenii au avut nevoie de informații cât se poate de corecte și de la obiect.

Majoritatea cetățenilor UE și-au luat aceste informații de acolo de unde ar fi și logic să existe mai întâi: de pe site-urile autorităților publice. Nu și românii. România stă atât de rău la acest capitol, încât următoarele cel mai prost clasate țări în topul Eurostat – Bulgaria și Italia – au oricum un procent dublu de populație care se informează de pe site-urile oficiale. Ca să nu mai vorbim de țările din Nordul Europei, unde procentul este de peste 80% dintre cetățeni!

De ce se întâmplă asta în cazul României? În primul rând, pentru că mai toate site-urile autorităților și instituțiilor publice sunt praf! Atunci când există. Site-urile sunt prost făcute, neprietenoase, neintuitive, încurcate, complicat de accesat și de răsfoit dar, mai ales, incomplete. Au informații puține, vechi și prost plasate – atunci când le au. Intrați pe aproape oricare site al unei instituții românești și veți observa asta. Și dau un singur exemplu, cel mai la îndemână: site-ul Primăriei Brăila. Prima informație oferită (joi, 18 martie 2021) odată ce ai intrat pe site-ul primariabr.ro este despre Ziua Națională a României!

De-aia nu intră românii pe site-urile oficiale: pentru că nu au de ce. Pentru că nu găsesc ceea ce caută. Pentru că nu găsesc ceea ce ar avea nevoie să obțină. Pentru că nu pleacă mai informați de pe un site, dimpotrivă.

În al doilea rând, pentru că românii au prea puțină încredere în autorități – ori prea puțin respect – și, prin urmare, prea puțină încredere în informațiile oferite de acestea. O astfel de încredere se câștigă greu, cu atât mai greu cu cât autoritățile – indiferent care sunt ele – au mințit mult, au dezinformat mult și, mai ales, au ascuns multe informații. Lipsa de transparență a avut acest efect asupra românului plătitor de taxe: nici să nu mai încerce să caute o informație utilă ori relevantă. Cât despre prezența în ceea ce numim Social media, o adevărată industrie de sute de miliarde de euro anual, nici nu mai are rost să vorbim. Doar că de acolo au ajuns să se informeze, de fapt, cei mai mulți dintre români.

În tot acest context, chiar nu ar trebui să mai mire pe nimeni că știrile false, că site-urile dubioase, că toate conspiratiile posibile prind mai mult la români decât informațiile din surse oficiale. Chiar nu ar mai trebui să mire pe nimeni că „specialiștii” în orice  de pe Facebook au o mult mai mare priză la public decât adevărații specialiști. De fapt, e doar un alt război pierdut de autorități. Fix ăla cel mai important.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro