Dacă prognozele meteorologice se vor adeveri, astăzi ar urma să avem ultima zi cu temperaturi ca de vară la Brăila. Astfel, astăzi, joi, 23 octombrie, se anunţă în termometre o maximă de 22 de grade Celsius, chiar dacă vremea va fi noroasă şi sunt şanse destul de mari de ploaie. De mâine, însă, ploile vor aduce şi o scădere accentuată a temperaturii, maxima zilei urmând să se situeze în jurul valorii de 12 grade Celsius. La sfârşit de săptămână se anunţă şi mai frig, chiar dacă ploile ar urma să înceteze, iar cerul să fie mai mult senin. Sâmbătă sunt aşteptate maxim 7 grade Celsius la Brăila, iar duminică temperatura probabilă va fi de 8 grade Celsius. Pe parcursul săptămânii viitoare, vremea se va mai încălzi puţin, însă mercurul din termometre nu va mai urca mai sus de 13 grade Celsius.
Răcirea vremii este aşteptată pentru toate regiunile ţării. De altfel, pentru acest sfârşit de săptămână sunt anunţate chiar scurte reprize de lapoviţă şi ninsoare, în Carpaţii Orientali şi în jumătatea de nord a Moldovei.