Încăierări spontane, izbucnite de cele mai multe ori pe fondul consumului de alcool, au dus la pierderi de vieţi omeneşti într-un mod tragic. O infracţiune de omor care a şocat opinia publică anul trecut s-a produs pe strada Transilvaniei, o bătrână de 88 de ani, mama unui cunoscut judecător brăilean, fiind lovită până şi-a dat sfârşitul, chiar de nepotul ei, cu pumnii, picioarele şi cu o cutie de conservă. Altă crimă odioasă a avut loc în cartierul Vidin, un tânăr de 25 de ani, abia eliberat din penitenciar, şi-a ucis un amic care a venit nervos la uşa apartamentului său. În evidenţele poliţiştilor brăileni este şi un caz de omor cu autor necunoscut, o femeie care obişnuia să cerşească pe la cimitir fiind trimisă pe lumea cealaltă, de indivizi necunoscuţi, cadavrul mutilat fiind găsit între satele Albina şi Valea Cânepii, mâncat de câini.
După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, insp. principal Jenel Şogor, în 2014 au fost sesizate 5 infracţiuni de omor, două în mediul urban şi trei în mediul rural. În 2013, numărul de omoruri a fost mai redus, fiind înregistrate 4 astfel de infracţiuni, toate în mediul rural. În ceea ce priveşte infracţiunile de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte (LCM), în 2014 au fost în număr de 5, una în mediul urban şi restul în rural, în 2013 fiind înregistrate doar două LCM-uri. La infracţiunile de ucidere din culpă, în 2014 a fost o uşoară creştere, fiind înregistrate 26 de astfel de fapte penale, 12 în urban şi 14 în rural, în 2013 fiind 21 de infracţiuni de ucidere din culpă, 11 în urban şi 10 în rural.
Crimă cu autor necunoscut
În luna februarie 2014, un bătrân de 85 de ani din satul Ibrianu a fost omorât în bătaie chiar de fiul său. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 1 spre 2 februarie, Neicu Morogan de 46 de ani şi-a lovit tatăl cu pumnii, picioarele şi un par. Abia a doua zi dimineaţă, vecinul bătrânului mort a anunţat poliţiştii, care au constatat că victima prezenta leziuni la cap, mâini şi piept, dovadă că nu murise de bătrâneţe. După cum au povestit localnicii din Ibrianu, până când au venit anchetatorii la locuinţa celui decedat, fiul ucigaş şi-a schimbat tatăl de haine şi l-a aşezat în sicriu. Mai mult de atât, individul care şi-a trimis tatăl pe lumea cealaltă ar fi încercat să obţină şi certificatul de deces de la medicul de familie, însă fără succes. În acest mod, bărbatul spera că nu va da de bănuit şi că îşi va putea îngropa liniştit părintele, scăpând de acuzaţii. Poliţiştii de la Investigaţii Criminale şi procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au efectuat cercetări la faţa locului şi au aflat repede adevărul. Fiul bătăuş a ajuns la arest. Neicu Morogan a fost condamnat la 9 ani închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, de Tribunalul Brăila, însă pedeapsa nu este definitivă.
În martie, o femeie care se ocupa cu cerşitul, Petria Creţu, de 55 de ani, a fost omorâtă în bătaie şi abandonată pe câmp. Trupul neînsufleţit a fost găsit, în dimineaţa zilei de 9 martie, la aproximativ 10 metri distanţă de Drumul European 584, între localităţile Albina şi Valea Cânepii, la un kilometru de Albina mai precis. Cadavrul era murdar de sânge şi de noroi, fiind parţial mâncat de animale, cel mai probabil câini. În urma necropsiei, medicul legist a stabilit că moartea brăilencei a fost violentă, tăieturile din zona gâtului şi de pe corp aducându-i sfârşitul. Deşi cadavrul a fost devorat de câini, nu aceştia au fost cei care au ucis-o pe femeie. Cercetările intense ale anchetatorilor nu au dus deocamdată la prinderea criminalului.
La numai o zi după descoperirea cadavrului Petriei Creţu, tot în apropiere de satul Albina, a fost găsit trupul mutilat de câini al lui Stan Iavaz, de 52 de ani, din oraşul Însurăţei. Bărbatul a fost devorat de câini, oamenii legii negăsind alte urme de violenţă pe corpul mutilat. Procurorii au început urmărirea penală în acest caz, existând trei suspecţi în dosarul "Iavaz".
Ucis în scara blocului
Un tânăr de 22 de ani a fost ucis în scara blocului, din cartierul Vidin, după o ceartă banală, în noaptea de 24/25 iunie 2014. Alexandru Iulian Crăescu, zis "Neamţu", l-a înjunghiat cu un cuţit vânătoresc în cap, gât şi abdomen pe Stănel Ionuţ Cabăţ. Victima şi agresorul copilăriseră împreună şi fuseseră amândoi în penitenciar. La şase luni de la tragedie, judecătorii Tribunalului Brăila l-au condamnat pe "Neamţu" la o pedeapsă de 18 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor în stare de recidivă postcondamnatorie.
În noaptea când s-a produs atacul sângeros, în jurul orei 1:00, Alexandru Iulian Crăescu se afla în apartamentul tatălui său, împreună cu fratele vitreg al ucigaşului, Cosmin Dârjan, cel care a şi sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a cere ajutor. În apartament se mai afla şi o tânără de 15 ani. La un moment dat, au stabilit anchetatorii, la uşa apartamentului a venit Stănel Cabăţ care, aflat în stare avansată de ebrietate, a început să sune cu insistenţă şi să bată în uşă. Cosmin Dârjan s-a uitat pe vizor şi, văzându-l pe Cabăţ, s-a hotărât să nu-i deschidă. "Neamţu" însă, s-a decis să se răzbune într-un mod cumplit, care avea să facă înconjurul oraşului şi al ţării. "Inculpatul a ieşit din dormitor, s-a uitat pe vizor şi s-a întors în camera sa, de unde a revenit cu un cuţit vânătoresc lung de 30 cm, din care lama de 18 cm şi o latură neascuţită zimţată, îndreptându-se direct către uşă. Dârjan Cosmin a încercat să-l oprească, însă acesta a descuiat uşa metalică, s-a îndreptat direct către victimă şi i-a aplicat o primă lovitură de cuţit în zona plexului, după care victima s-a aşezat pe vine şi apoi în şezut", a precizat procurorul criminalist. Anchetatorii au spus că, până să atingă pardoseala, cu artera aortă secţionată, Cabăţ a mai încasat trei lovituri de cuţit, două în zona coastelor şi a treia la braţul stâng.
Tânărul de 22 de ani a căzut la pământ, într-o baltă de sânge, iar medicii de la ambulanţă veniţi la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul.
Nepot acuzat de crimă
O altă crimă care a şocat s-a produs în luna iulie, o bătrână de 88 de ani, care locuia pe strada Transilvaniei, fiind lovită cu bestialitate, până şi-a dat sfârşitul, chiar de nepotul său. Nicolae Arghir, presupusul ucigaş al Floricăi S., mama unui cunoscut judecător brăilean, a fost trimis în faţa instanţei. Potrivit procurorului criminalist, în ziua de 27 iulie, victima a hotărât să supraînalţe
gardul locuinţei sale din Brăila, de pe strada Transilvaniei nr. 49 şi pentru efectuarea lucrării a luat legătura cu nepotul său. În jurul orei 15.30 - 16.00, inculpatul Nicolae Arghir a ajuns la locuinţa bătrânei şi a prins o bucată de plasă metalică pe doi pari, urmând să fixeze această plasă la partea superioară a gardului. În timp ce lucra, Nicolae Arghir s-a tot cinstit cu ţuică, dintr-un bidon de plastic. La ora 22.30, a izbucnit conflictul care avea să ducă la crimă. Nepotul şi mătuşa s-au luat la ceartă iar bărbatul, aflat în stare de ebrietate, i-a aplicat victimei lovituri multiple, cu pumnii, picioarele şi o cutie de conservă cilindrică. Victima a început să ţipe, fiind auzită de un vecin care l-a alertat pe altul, acesta din urmă apelând numărul de urgenţă 112 la ora 22.36. Imediat, la faţa locului a sosit un echipaj de poliţie care a pătruns în locuinţa victimei. Florica S. a fost găsită căzută într-o încăpere şi a fost chemată o ambulanţă, întrucât agoniza. Într-o altă cameră, poliţiştii l-au găsit pe nepotul Arghir, care avea ambele mâini pătate cu sânge, îmbrăcămintea fiind tot îmbibată cu sânge. Bătrâna a fost transportată în stare comatoasă
la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a decedat la ora 1.48.
În faţa anchetatorilor, Arghir a negat că şi-ar fi ucis mătuşa, deşi a fost găsit în casă. Chiar dacă era pătat de sânge, Arghir a spus că acesta provenea de la el, întrucât poliţiştii l-ar fi bruscat. Procurorul a stabilit că inculpatul s-a aflat în contact cu victima în momentul agresionării acesteia, iar susţinerile sale în sensul că a plecat cu mult înainte din imobilul de peTransilvaniei, lăsând victima vie şi nevătămată sunt mincinoase. Nepotul s-a aflat în locuinţa victimei în timp ce aceasta striga după ajutor şi a rămas în acea locuinţă până când a fost depistat de lucrătorii de poliţie.
Altercaţii care au dus la crime
În mai, o altă crimă s-a produs la Scărlăteşti, victima fiind văcarul satului. Costel Matei, de 33 de ani, cel care l-a lovit cu o bâtă în cap pe văcar şi i-a adus sfârşitul, a ajuns în spatele gratiilor. Potrivit anchetatorilor, la data de 4 mai, Costel i-a aplicat victimei, Stelică Frăţică, multiple lovituri în zona capului, cu un obiect de formă alungită (o bâtă), provocându-i un traumatism cranio-cerebral grav, comă profundă gradul IV, fractură boltă craniană. După tratamentul violent aplicat, văcarul Frăţică Stelică a fost transportat la Spitalul Judeţean Brăila, fiind apoi transferat la Secţia Neurochirurgie a spitalului din Galaţi, însă medicii nu l-au mai putut ţine în viaţă.
În iunie, o altercaţie între mai mulţi localnici din satul Pitulaţi, a dus la moartea unui om. Un bărbat de 40 de ani a fost luat
la pumni şi picioare de doi consăteni, tată şi fiu, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool. Stănică Dragomir a primit lovituri puternice, în zona capului şi a corpului, până şi-a dat sfârşitul. Echipa de cercetare, formată din judiciarişti, criminalişti şi procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au demarat cercetările şi au stabilit că, în seara zilei de 28 iunie, în jurul orei 19.00, Antonel Iacob (52 de ani) şi Marian Iacob (27 de ani), fiul său, l-au luat la bătaie pe consăteanul lor de 40 de ani, lovitutrile aplicate fiind fatale.
În august, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Bărăganul, şi-a găsit sfârşitul după ce a primit o lovitură cu pumnul în cap, de la un consătean cu care intrase în conflict. Altercaţia a avut loc pe terasa unui local, în seara zilei de 11 august, în urma loviturii primite, care părea banală în primă fază, victima căzând şi izbindu-se cu capul de beton. Eforturile medicilor de a-l salva pe bărbat au fost însă în zadar. Cel care a tras palma ucigaşă, Valentin Sfârleajă (23 de ani), a fost reţinut de poliţişti şi trimis apoi în judecată de procurori, pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.
Cu o săptămână înainte de acest eveniment tragic, un omor tras la indigo a avut loc în comuna Zăvoaia. Potrivit anchetatorilor, altercaţia care avea să ducă la moarte a izbucnit în seara zilei de 2 august, la ora 21.30. Între Dragoş Daniel Goidescu şi Viorel Chelu, ambii în vârstă de 28 de ani, a izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În timpul altercaţiei, Chelu l-a lovit pe Goidescu cu pumnul (sau cu podul palmei) în zona feţei, iar acesta s-a dezechilibrat şi a căzut pe asfalt, lovindu-se puternic la cap. În dimineaţa zilei de 6 august, Dragoş Goidescu a decedat la spital. Chelu a fost condamnat, în primă instanţă, la 5 ani închisoare, însă a declarat apel.
Psihopatul criminal
La sfârşitul anului 2014, pe lista cu omoruri s-a mai adaugat un caz de o gravitate extremă. Un bătrân de 67 de ani, care stătea fără forme legale în satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, a fost găsit îngropat în zăpadă, plin de sânge. Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au demarat imediat cercetările şi au găsit hainele victimei aruncate într-un canal de desecare. Principalul suspect de omor este un tânăr de 33 de ani, care îl ţinea în gazdă pe bătrân, acesta fiind, se pare, bolnav psihic. Oamenii din satul unde s-a produs nenorocirea îl bănuiesc pe localnicul cu probleme, Cristian Belu, că şi-ar fi ucis şi tatăl, pe care nimeni nu l-a mai văzut de un an. Totuşi, anchetatorii nu au avut date certe din care să reiasă că tânărul de 33 de ani l-a omorât într-adevăr pe cel care i-a dat viaţă. Suspectul de crimă a fost reţinut şi dus la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila. Surse medicale ne-au precizat că tânărul ar suferi de schizofrenie paranoidă şi că nu şi-ar mai fi luat tratamentul de foarte mult timp, pentru că refuza. Bătrânul din Cuza Vodă a murit în chinuri groaznice, după ce tânărul l-a lovit cu toporul în zona gâtului şi i-a tăiat carotida.