De 30 de ani ne minţim că trăim într-o ţară normală, de 30 de ani sperăm într-o schimbare care întârzie să mai vină şi într-o democraţie despre care nu suntem în stare să înţelegem mare lucru. În fiecare an electoral, visăm că votul nostru are puterea de a dezmorţi această ţară împietrită în neputinţă şi intrată într-un somn profund, spre disperarea noastră şi bucuria celor ce încă o mai pot prădui. La doi ani de la un 10 August încremenit în istoria violenţelor de stradă, al jandarmilor dezlănţuiţi cu o furie oarbă în faţa unor demonstranţi paşnici şi al unui dosar prăfuit într-un sertar al Justiţiei, asistăm, încă o dată, la o bătaie de joc din partea forţelor de ordine, a statului şi a televiziunilor avide de senzaţional, faţă de oamenii de rând, oameni care muncesc şi care îşi plătesc cu greu taxele şi impozitele.
Timp de o săptămână, România a fost bulversată din cauza clanurilor interlope din Bucureşti, care s-au încăierat la o partidă de barbut pe sute de mii de euro. O gaşcă de ţigani care nu au muncit o zi în viaţa lor, dar care trândăvesc în viloaie şi palate şi care dau bani cu camătă, cu pirande care coboară din maşini decapotabile, împodobite cu aur ca nişte sorcove la început de an şi puradei care nu ştiu să citească şi să scrie, dar care îi sfidează pe copiii olimpici, a reuşit, încă o dată, să îngenuncheze Poliţia Română şi să transforme Jandarmeria în firmă de pază pentru interlopi.
Moartea şi înmormântarea lui Emi Pian, şeful clanului Duduienilor, căci despre acest eveniment este vorba, ne-a pus iar faţă în faţă cu realitatea crudă în care trăim. Pe de o parte noi, privitorii emisiunilor de ştiri, cei care trăim de la o lună la alta drămuindu-ne salariile sau pensiile, după viaţă de muncă, iar de cealaltă parte ei, interlopii, împovăraţi cu lanţuri de aur, minorităţile care îşi cerşesc drepturile şi care nu au o zi de muncă, dar care primesc ajutoare şi pensii de handicap pentru boli inchipuite şi alocaţii „fără număr” pentru puradei.
Între noi, statul român şi organele de ordine, Poliţia şi Jandarmeria, aflate de ani buni în cârdăşie cu infractorii şi la cheremul clanurilor mafiote. Altfel spus, cei care ar trebui să ne apere şi să ne ofere protecţie, cei care în 10 august 2018 ne-au întâmpinat în Piaţa Victoriei cu armuri, cu gaze lacrimogene, cu cisterne de apă şi cu violenţă, dar care acum s-au aliniat ca nişte pisoi credincioşi la poarta defunctului interlop, pentru a asigura ordinea la funeraliile renumitului Pian. Privită de la distanţă, desfăşurarea de forţe dădea impresia că pisoiaşii jandarmi sunt în aşteptarea vreunui cap împărătesc sau a unui şef de stat, nu mai semănau nici pe departe cu leii scăpaţi din cuşcă în urmă cu doi ani în Piaţa Victoriei.
Smeriţi, spăşiţi, de parcă purtau pe umeri toate greutăţile continentului, angajaţii MAI ne-au oferit un spectacol jalnic, iar televiziunile, în căutare de audienţă, au prezentat cu generozitate momente de la înmormintarea din clanul Duduienilor, în care interlopii s-au spart în figuri, etalându-şi aroganţa şi superioritatea căpătată prin bani nemunciţi şi ignorând toate măsurile de prevenire a răspândirii virusului care ucide în toată lumea. Organe de ordine fără coloană vertebrală, reduse la stadiul de moluşte, o Poliţie plătită din bani publici, pusă în serviciul de pază şi protecţie a unor clanuri interlope. Asta am văzut la televizor, asta s-a întâmplat în capitala unei Românii care nu îşi mai găseşte drumul către adevărata democraţie.
De ce era nevoie de o asemenea desfăşurare de forţe? De ce nu a fost împiedicat spectacolul de la priveghi, sau de la înmormântare, unde s-au îngrămădit sute de interlopi, fără mască desigur, şi fără a se păstra distanţa legală, în timp ce noi nu avem voie să intrăm într-o sală de spectacol, de luni de zile? De unde au ţiganii atâţia bani şi de ce nu îi intreabă nimeni nimic despre provenienţa averilor imese şi de ce sunt scutiţi de taxe şi de impozite? Acum, când toată lumea este interesată de alegeri, când promisiunile nu au nicio acoperire, iar în cursa electorală candidaţii fac slalom printre partidele politice, întrebările sunt, desigur, retorice. Aşa vor fi probabil şi peste 30 de ani, dacă nu ne revenim de la stadiul de nevertebrate.
Se spune că, „despre morţi, numai de bine!”. Acest lucru l-au înţeles şi poliţiştii şi jandarmii, care au mers pe vârfuri pentru a nu deranja lumea interlopă.
Fără nicio legătură cu momentele de neuitat din comicul burlesc al cinematografului mut sau cu articolele de critică literară ale lui Marin Sorescu, la funeraliile interlopului Emi Pian, autorităţile române au făcut sluj în faţa mafioţilor şi au mers Uşor cu Pianul pe scări. Oare de ce?
