Pentru cine ia în serios pandemia de coronavirus și încearcă să respecte regulile de distanțare socială, o ieșire la cumpărături într-un supermarket brăilean este o loterie cu gust amar, în care nu-ți joci banii ci șansele de a scăpa neinfectat. Asta pentru că, pe lângă pericolul parșivului virus apărut de nicăieri, care ne-a dat viețile peste cap, pândește la tot pasul și un alt pericol cu care conviețuim aici dintotdeauna, dar care acum se poate dovedi mortal: nesimțirea fără leac a unora dintre noi.
Am ieșit, ca tot omul, la cumpărături, într-un supermarket brăilean, nu contează care, sâmbătă seară, pe la 20.00, când speram că o să fie mai puțină lume printre rafturi. Probabil și alții gândiseră la fel, pentru că magazinul nu era atât de gol pe cât ar fi trebuit să fie la ora aia. În fine, cumpărătorii își vedeau de coșurile lor, unii mai tensionați, cu măști pe față și mănuși în mâini, alții mai relaxați, fără măști și mănuși, genul de oameni care cred în teoriile conspirației și au impresia că tot ce trăim acum este o mare farsă. Totul a decurs bine până când atmosfera aparent liniștită a fost spartă de o tuse ascunsă printre rafturi, ce-ți răsună în timpane ca un foc de armă și te face să te simți ca un vânat încolțit care nu știe din ce parte îi poate veni sfârșitul. Simt că e cazul să mă grăbesc spre casa de marcat, în speranța că omul cu tusea nu va ajunge acolo în același timp cu mine. Dar mai am de luat câte ceva și, preocupat să completez lista de cumpărături, câteva rafturi mai încolo, mă pomenesc cu tusea la câțiva metri de mine. Mă întorc și îl văd pe tușitor în toată deplinătatea lui: bărbat de vreo 50 de ani, genul care își suflă nasul pe stradă apăsându-și nările pe rând cu degetul mare și lansându-și încărcătura direct pe trotuar. Nu are mască și nici măcar nu se sinchisește să pună mâna la gură. Tușește din toți rărunchii ca la mă-sa acasă și când termină de tușit se conversează cu femeia blondă de lângă el, împingându-și coșul mai departe, ca și când tusea lui ar fi cel mai firesc lucru din lume. Tu o simți lângă tine ca pe o lovitură de tun încasată din plin. O tuse care-ți poate nărui șansele să scapi cu bine din toată nebunia asta ce a pus stăpânire pe tot mapamondul. O tuse pe care o poți lua și duce cu tine acasă, la cei dragi pe care încerci să-i protejezi cum poți. Ai mască pe față și mănuși în mâini, dar te întrebi dacă sunt suficiente, când vine unul și tușește peste tine cu toată nesimțirea de care e el capabil, fără ca măcar să pună mâna la gură, ce să mai vorbim despre tusea în cot, despre care ne tot spun specialiștii pe la televizor...
Iar partea proastă e că e plină Brăila de de-ăștia. Îi vedeam pe stradă, înainte de a începe nebunia de acum, cum tușeau în stânga și-n dreapta, făcându-și limba jgheab și împrăștiindu-și virușii cu o nonșalanță pe care o puteai citi în ochii lor inexpresivi și porcini, de oameni fără cei șapte ani de acasă. Chiar și atunci, înainte de pandemie, când lumea nu o luase razna așa cum a luat-o acum, îți venea să-i iei de guler pe tușitorii ăștia și să-i întrebi ”De ce nu pui, mă, mâna la gură când tușești? Lua-te-ar...!”. Lua-i-ar cine? Dumnezeu, Dracu, Moartea? La cât sunt de nesimțiți, oricum nu dau doi bani... Așa că tot pe tine, care ești obligat să conviețuiești cu astfel de specimene, o să te ia ceva până la urmă, iar ei își văd de treaba lor în continuare, trăiesc în nesimțirea lor și așa își învață și progeniturile. Partea proastă e că sunt, în continuare, mult mai mulți decât oamenii educați, au drept de vot și votează, modelând lumea după apucăturile și nesimțirea lor...
