Trenurile vor circula cu restricţii de viteză din cauza caniculei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trenurile vor circula cu restricţii de viteză din cauza caniculei

Brăilenii care vor să circule cu trenul în perioada următoare trebuie să se înarmeze cu extrem de multă răbdare. La fel şi cei care aşteaptă în gară sosirea unei persoane care circulă cu trenul. Asta din cauză că urmează câteva zile caniculare, în care trenurile vor avea întârzieri generate de restricţii de viteză impuse de către CFR, pentru siguranţa circulaţiei. Mai precis, CFR a anunţat că în intervalul 19 - 22 iunie, din cauza temperaturilor ridicate ce se vor înregistra în aer şi implicit la nivelul solului, circulaţia trenurilor la nivel naţional se va desfăşura cu restricţii de viteză. Întârzierile pe care oficialii companiei le estimează sunt undeva la 40 - 60 de minute pentru fiecare tren.
"CNCF CFR SA face precizarea că în perioada de caniculă (35 - 36 grade C în aer) temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45 - 55 grade C, iar măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale, este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată", se arată într-un comunicat de presă al CFR.
În acelaşi material se precizează că în perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc.), iar în timpul zilei se reduce viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă cu 20-30 km/h pe durate bine determinate, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro