Proaspăt intrat în vigoare, noul Mers al Trenurilor suferă deja modificări, aşa cum a anunţat Regionala CFR Călători Galaţi. Mai precis, compania a prezentat o listă cu câteva zeci de trenuri de rang Regio şi InterRegio, care se vor anula timp de câteva zile în această perioadă a sărbătorilor de iarnă. Este vorba despre 20 de trenuri InterRegio şi 15 Regio, care nu vor circula în zilele de Crăciun şi Anul Nou, dar şi în intervalul dintre cele două momente importante din calendar, după cum se poate observa din tabelele transmise de Regionala CFR Călători Galaţi. După ce vor trece sărbătorile, circulaţia va reintra în normal.