Trei instanţe au decis să execute 18 ani de închisoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei instanţe au decis să execute 18 ani de închisoare

Condamnat pe timpul minoratului la 3 ani de închisoare pentru viol, Cristinel Gheorghiţă, în vârstă de 22 de ani, din satul Perişoru, Ianca, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 18 ani de închisoare, de această dată pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi viol urmat de moartea victimei. În noiembrie 2012, Gheorghiţă zis "Mowgli" sau "Maradona", a dat buzna în casa unei bătrâne de 82 de ani din Perişoru şi a violat-o cu brutalitate, apoi a lovit-o cu cizmele şi a violat-o din nou. Oamenii legii spun că al doilea act sexual s-a consumat în timp ce victima - cu coastele şi sternul fracturate şi cu capul spart - se zbătea între viaţă şi moarte. Bătrâna a murit în chinuri, după ce violatorul a călcat-o în picioare cu cizmele cu care era încălţat. 

În ziua de 28 noiembrie 2012, precizează anchetatorii, Cristinel Gheorghiţă - individ provenit dintr-o familie săracă din Perişoru -, a ajutat-o în gospodărie pe E.B., patroana barului "Buzea Aloman", până în jurul orei 17.30. Consumase câteva pahare cu vin, iar seara s-a dus la bar, unde a dat pe gât mai multe pahare cu bere şi ţuică. Ajuns la domiciliu, tânărul a fost certat de tatăl său, care i-a reproşat că nu prea stă pe acasă şi s-a decis să se răzbune. "Pe fondul stării de ebrietate şi nervozităţii induse de reproşurile tatălui său, inculpatul a hotărât să o violeze pe victima C. I., în vârstă de 82 de ani, despre care ştia că locuieşte singură într-o cameră din partea din spate a casei", precizează procurorul criminalist. Agresorul o ajutase pe bătrână în gospodărie.
Astfel, înfierbântat de alcool, Cristinel Gheorghiţă a mers ţintă la casa victimei, a escaladat gardul şi a mers până la uşa de acces situată în spatele casei. A spart apoi un ochi de geam şi a pătruns în hol, iar de aici în camera în care dormea bătrâna de 82 de ani. Agresorul a imobilizat-o pe victimă şi a obligat-o să facă sex, după care a luat-o la bătaie. Anchetatorii precizează: "După consumarea actului sexual, inculpatul a început să o lovească pe victimă cu picioarele încălţate cu cizme de cauciuc, aplicându-i numeroase lovituri în zona capului, a toracelui, ambelor braţe, abdomenului, coapselor şi gambelor. Victima a încercat să se apere (...) iar la un moment dat a căzut din pat şi a rămas întinsă pe podea. În aceste împrejurări, inculpatul a mai întreţinut un raport sexual complet, după care a părăsit locuinţa".
Violatorul a ajuns acasă în jurul orei 22.00 şi s-a culcat. În acest timp, bătrâna îşi trăia ultimele clipe de viaţă, având coastele, sternul şi alte câteva oase fracturate. Raportul medico-legal avea să precizeze că moartea victimei "s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic consecutiv unui politraumatism cu numeroase echimoze, hematoame, plăgi contuze, fracturi ale toracelui şi membrului toracic drept, hemoragie meningee".
Victima a fost găsită în dimineaţa zilei următoare, la ora 9.00, de poştaşul din sat. Bărbatul a văzut-o pe bătrână pe geamul casei: era căzută în genunchi, lângă pat, plină de sânge, cu capul spart şi o mână vizibil ruptă. Tot el a alertat vecinii şi a sunat la numărul de urgenţe 112.
Trupul neînsufleţit şi pe jumătate gol al bătrânei prezenta nenumărate urme de violenţă şi anchetatorii au crezut, iniţial, că a fost vorba de o crimă în scop de jaf. Banii de pensie ai victimei erau, însă, la locul lor, la fel şi bunurile de valoare din casă. Explicaţia a fost una singură: atacatorul venise să o violeze pe bătrâna de 82 de ani, nu să o jefuiască. Primul pe lista de suspecţi, Cristinel Gheorghiţă a fost reţinut la scurt timp de poliţiştii de la Investigaţii Criminale. Violatorul de la Perişoru a fost arestat preventiv pe 1 decembrie 2012, iar pe 11 martie 2013 a fost trimis în judecată, din dispoziţia procurorului criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi viol urmat de moartea victimei.
"Mowgli" a fost condamnat la 18 ani de închisoare, instanţa obligându-l, totodată, la plata sumei de 5.000 de euro cu titlu de daune morale. Cristinel Gheorghiţă a pierdut apelul declarat la Curtea de Apel Galaţi, dar şi recursul judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că sentinţa Tribunalului Brăila, din 9 aprilie 2013, a rămas definitivă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro