* cele trei familii au primit alimente, plite și butelii de aragaz de la Parohia Brăilița * Parohia Sfinții Arhangheli a ajutat alte 10 familii sărace, iar parohia Buna Vestire a donat un frigider Secției Lehuze - Prematuri din cadrul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie
Trei familii nevoiașe, care trăiesc la periferia orașului și a societății, fără apă curentă și fără alte utilități, au fost ajutate de Biserică, în cadrul unor ample acțiuni filantropice inițiate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, înaintea Sfintelor Paști.
Astfel, zilele acestea, o echipă de voluntari din cadrul Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” - Brăilița, în frunte cu preotul paroh Adrian Georgică-Buescu, a împărțit pachete cu alimente pentru trei familii cu mulți copii (în total, sunt 22 de suflete!), precum și două plite tip aragaz cu butelii, necesare pentru prepararea hranei. Cele trei familii se află de mai mult timp în atenția Bisericii, fiind ajutate constant de către Protopopiatul Brăila și parohiile din oraș.
„În aceeași zi, preoții de la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Brăila, însoțiți de voluntari, au venit în sprijinul a 10 familii nevoiașe ai căror copii beneficiază zilnic de masa de prânz la Cantina socială „Sfântul Vasile cel Mare”, din cadrul parohiei. Acestor familii, dar și unui număr de șase persoane în vârstă și singure, care se deplasează greu și nu au posibilități materiale, le-au fost oferite pachete cu produse alimentare de bază”, a precizat părintele Rareș Bucur, din cadrul Eparhiei Dunării de Jos.
Nu în ultimul rând, Parohia mixtă româno-elenă „Buna Vestire” (Biserica Greacă) din Brăila a donat un frigider Spitalului de Obstetrică și Ginecologie din municipiu, necesar cadrelor medicale și mămicilor internate în Secția Lehuze - Prematuri a spitalului.