O adevărată piatră de încercare. Asta consider eu că a fost și, din păcate, încă este această lungă perioadă de restricții. Pentru fiecare dintre noi, ca indivizi, pentru comunități, pentru societate. Un test dur, o verificare mult prea aspră a capacității noastre de reacție în fața necunoscutului și fricii, a gestionării comportamentelor, trăirilor și sentimentelor, a înțelegerii valorii lucrurilor palpabile sau nepalpabile de care ne înconjurăm și conștientizării valorilor în care credem. Un test care ne-a pus la încercare iubirea, respectul, recunoștința, dar și puterea de sacrificiu și de a fi solidari.
Peste două zile se împlinesc 14 luni de pandemie oficială în România. 14 luni peste care fiecare a trecut cum a putut, cum a știut, cum a vrut. Și mă opresc aici, nu intru în amănunte.
Pentru că, astăzi, vreau să vă readuc în atenție un subiect despre care, din punctul meu de vedere, s-a vorbit mult prea puțin în comparație cu gravitatea efectelor: copiii și adolescenții și amprenta lăsată de această perioadă de distanțare socială asupra sănătății și dezvoltării lor. Efecte cărora, prinși în problemele noastre de oameni mari ori copleșiți de propria greutate, nu le-am înțeles întotdeauna pe deplin importanța - spun psihologii, mai ales în cazul copiilor mari, preadolescenților și adolescenților.
Tu, de exemplu, atunci când simțeai că ți-e greu fizic, psihic sau emoțional, de câte ori te-ai întrebat: oare cum ar fi să treci prin pandemie la 10, 15, 18 ani!? De câte ori ai încercat să înțelegi ce furtuni ar putea fi în mintea și sufletele unor copii după luni de restricții? Știi de câte ori s-au simțit singuri?
Dacă acesta este un subiect care te preocupă și știi aceste răspunsuri, chiar ești un părinte/bunic/unchi/mătușă/prieten bun. Dacă nu, iată răspunsurile dintr-un recent sondaj de opinie realizat în rândul copiilor și adolescenților, la întrebarea ”Ce lucruri îți lipsesc cel mai mult?”: Să îmi văd prietenii/colegii/ prietenul (a); Să mă plimb liber prin oraș; Să mă joc în parc; Să merg la grădiniță/ școală; Să merg la cinema/ concerte/ magazine/ mall; Să petrec timp fără familia mea.
Dovadă că, oricât ne-am străduit, chiar n-am reușit să le suplinim nevoia de socializare, de a fi cu cel mai bun prieten, cu cea mai dragă colegă, cu prima sau marea iubire.
Le suntem datori copiilor noștri cu 14 luni de viață, iar dacă îi iubim, înțelegem: trebuie să fim conștienți de nevoile lor reale și, mai mult, trebuie să fim noi bine, ca să le fie și lor bine.
