Lumea voleiului brăilean este de două zile în doliu pentru că miercuri, 15 august, s-a stins din viaţă Traian Brandenburg, un fost mare voleibalist, care a scris pagini glorioase alături de brăilenii Jean Preda, Jean Bratu, Constantin Cibu, Nicolae Furtună, la "Constructorul".
Mai bine de un deceniu, Traian Brandenburg i-a încântat pe brăileni împreună cu colegii săi de echipă, iar "Constructorul" a fost sperietoarea marilor formaţii din primul eşalon voleibalistic al ţării, unele dintre ele abonate ale cupelor europene.
După o operaţie complicată de colon, Traian Brandenburg (foto) a venit în septembrie anul trecut la Brăila şi a participat la festivitatea de prezentare a echipei de volei feminin CSM Comision. Iar atunci organizatorii au avut în program şi un remember al voleiului brăilean, pe parcursul acestei etape fiind premiate fostele glorii, printre ele, la loc de cinste fiind Traian Brandenburg.
În urmă cu două zile, însă, voleibalistul a pierdut ultimul set şi odată cu el şi meciul cu viaţa. Voleibalistul va fi înmormântat astăzi, la Câmpulung Muscel.
"A fost un om şi un coleg de echipă deosebit, nu făcea nicio diferenţă între cei de o vârstă cu el şi cei tineri. Am jucat multe meciuri împreună, mi-a influenţat cariera. La sfatul său, am plecat la CSU Galaţi, am revenit la Brăila în 1975 şi împreună am readus echipa masculină de volei «Constructorul» în primul eşalon. Dumnezeu să îl odihnească în pace, noi, brăilenii, nu îl vom uita", au fost cuvintele profesorului Jean Preda.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.