La trei săptămâni de la jaful armat de la benzinăria "Lukoil", poliţiştii şi procurorii brăileni au refăcut filmul atacului pus la cale de Antonel Lazăr, zis "Drişpi", chefliul de 35 de ani cu antecedente penale, care, pe deasupra, mai este şi bolnav psihic. "Atacatorul de la benzinărie" a fost arestat şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Din păcate, Lazăr nu este singurul schizofrenic care a pus mâna pe cuţit şi a comis infracţiuni cu violenţă. Din fericire, ghinionistul atacator de la benzinărie a reuşit să fure doar câteva zeci de pachete de ţigări şi derizoria sumă de 407 lei, pentru că angajaţii benzinăriei făcuseră monetarul, iar teancurile de bancnote erau la loc sigur, în casa de bani. Totodată, bărbatul ameninţat cu cuţitul şi colega acestuia au acţionat, subtil, butonul de alarmă, iar tâlharul, panicat, a rupt-o la fugă.
Jaf armat pentru 400 de lei
Zece minute, atât s-a bucurat Antonel Lazăr de "prada" de la benzinăria "Lukoil". Cât ai clipi din ochi, locul a fost împânzit de agenţi de pază şi poliţişti, iar atacatorul a fost capturat de un echipaj de poliţie care l-a adus înapoi la locul faptei. Prezentăm în continuare filmul atacului de la "Lukoil", precum şi declaraţiile atacatorului şi ale celor doi angajaţi de la benzinărie care, preţ de câteva minute, au trăit clipe de groază, văzându-l pe individul cagulat, înarmat cu un cuţit, urlând cât îl ţineau plămânii: "Dă-mi banii, dă-mi ţigările!".
În noaptea de 24/25 iulie 2016, Antonel Lazăr ("Drişpi") a dat pe gât mai bine de doi litri de vin "producţie proprie", apoi a plecat de acasă pentru că rămăsese fără ţigări. A luat cu el suma de 20 de lei şi un cuţit tip briceag. De pe strada Pictor Iser, unde locuieşte, Lazăr a ajuns în cartierul Vidin, de unde şi-a cumpărat câteva ţigări şi un pet cu bere din care a continuat să consume alcool. Şi-a continuat apoi deplasarea pe Calea Galaţi, către Şoseaua de Centură. Ajuns în dreptul unei clădiri dezafectate (între Calea Galaţi şi Şoseaua Baldovineşti), chefliul a găsit un fes negru şi l-a pus pe faţă, după care a făcut trei orificii în dreptul ochilor şi gurii, cu ajutorul briceagului. Tot acolo, a găsit un sac de plastic şi l-a luat cu el. Era clar ca bună ziua că, în acel moment, se hotărâse să dea lovitura la benzinăria "Lukoil" situată pe Şoseaua Baldovineşi 109, la intersecţia cu Şoseaua de Centură (care se vedea bine din acel loc).
Procurorul Marius Iacob, care a supravegheat ancheta în acest caz, precizează: "Inculpatul s-a apropiat pe câmp, din partea din spate a staţiei, a supravegheat zona o scurtă perioadă de timp, asigurându-se ca în incinta staţiei să nu mai fie vreun client, după care, în jurul orei 1:10, a intrat cu cagula trasă pe faţă şi cu briceagul desfăcut, cu lama la vedere, în incinta staţiei. S-a deplasat apoi în faţa ghişeului, unde se afla un angajat, B.L. şi, prin ameninţare cu acte de violenţă, i-a cerut să introducă în sac pachete de ţigări, indiferent de marcă, dar şi banii din seiful casei de marcat. În camera din spate se afla B.N.M. (de asemenea angajată a staţiei - n.r.) care l-a observat pe inculpat şi care a acţionat butonul de alarmare, a sesizat poliţia, sunând la 112".
Între timp, ameninţat cu cuţitul, angajatul benzinăriei a introdus mai multe pachete de ţigări în sacul tâlharului, bancnote de 1 leu şi de 5 lei, precum şi mai multe monede (mărunţiş), în total 400 de lei, după care i-a arătat atacatorului că nu mai are niciun ban în casa de marcat.
"Întrucât în staţie s-a declanşat alarma, deoarece fusese acţionat butonul de panică, Lazăr a luat în grabă punga, a părăsit staţia peco şi s-a deplasat prin spate, pe câmp, însă a încercat să scape de cagulă, aruncând-o în vegetaţie, iar la o distanţă de 10 metri de acel loc a ascuns punga cu pachetele de ţigări, din care a oprit un pachet de Kent lung", precizează reprezentantul acuzării.
"Nu am bani, i-am predat!" Mărturiile angajaţilor staţiei
După ce-a ascuns sacul cu ţigări, "Drişpi" a rupt-o la fugă prin vegetaţia uscată, către drumul care face legătura între Şoseaua de Centură şi Calea Galaţi, însă a fost observat de un echipaj de poliţie, la vreo 6-700 de metri distanţă de locul faptei. Hăituit de poliţişti, infractorul s-a dezbrăcat de tricoul cu care era îmbrăcat şi l-a aruncat în iarbă, însă a fost capturat şi dus înapoi la benzinăria pe care o jefuise în cel mai prost mod posibil. Deşi purtase cagulă, Lazăr a fost recunoscut uşor de cei doi angajaţi ai staţiei "Lukoil", după hainele pe care le purtase în acel moment şi după tatuajul pe care-l are la mâna stângă. În plus, este chel şi acest amănunt nu a trecut neobservat.
Angajata benzinăriei "Lukoil", care a acţionat butonul de alarmare şi care a chemat poliţia, le-a spus anchetatorilor că, în momentul atacului, se afla în camera din spate când şi-a auzit colegul spunând, panicat: "Nu am bani, i-am predat!". Brăileanca a mai spus că, în acelaşi timp, tâlharul îi ameninţa colegul cu cuţitul, răcnind: "Dă-mi banii, dă-mi ţigări, dă-mi banii!".
Auzind aceasta, femeia a acţionat iute butonul de panică şi l-a urmărit cu privirea pe atacator. A văzut cum colegul i-a dat tâlharului sacul cu pachete de ţigări şi cu banii care mai rămăseseră în casa de marcat, după care l-a văzut pe cagulat cum a părăsit în grabă zona, speriat de alarma care se declanşase. La scurt timp, au sosit agenţii de pază, dar şi un echipaj de poliţie care, aflând despre ce este vorba, a cerut sprijinul altui echipaj de poliţie. Angajata staţiei a precizat că, după doar 10 minute, poliţiştii au intrat în benzinărie cu atacatorul care avea la el un pachet de Kent desfăcut, din cele furate şi un cuţit cu lama rabatabilă, pe care n-avusese timp să-l arunce, înainte de a fi capturat.
Angajat de 13 ani la benzinăria "Lukoil", bărbatul ameninţat cu cuţitul de tâlharul "Drişpi" le-a spus anchetatorilor că acesta avea cagula descusută în partea de sus, astfel că a observat că era chel (!). I-a spus că nu are bani, pentru că i-a predat; tâlharul, însă, insista să i se dea banii, crezând că sunt în casele de marcat. Angajatul benzinăriei i-a dat atacatorului puţinii bani din casa de marcat, însă a acţionat, la rândul său, butonul de alarmare. I-a arătat lui Lazăr sertarul gol al casei de marcat, iar acesta i-a cerut să-i umple sacul cu pachete de ţigări. În acel moment, modemul de alarmare a început să emită un semnal sonor şi hoţul, speriat, a fugit de la locul faptei.
A doua zi, poliţiştii au găsit în spatele fostului FNC, bancnotele sustrase de la benzinărie, pachetele de ţigări precum şi cagula tâlharului "Drişpi".
Lazăr, internat de mai multe ori la Psihiatrie
Audiat imediat după ce a fost capturat de poliţişti, Antonel Lazăr a recunoscut şi a regretat agresiunea comisă, afirmând că, în acel moment, se afla în stare de ebrietate. El a afirmat că era singur acasă şi că a consumat o sticlă cu 2 litri de vin. A început să consume şi din a doua sticlă, însă a constatat că "ţigările erau pe terminate". Mai departe, "Drişpi" a povestit, cu lux de amănunte, cum s-a hotărât el, ad-hoc, să dea lovitura la benzinăria "Lukoil". Un amănunt avea să le atragă atenţia anchetatorilor: Antonel Lazăr le-a spus că are probleme de sănătate "de natură psihică" şi că a fost internat în mai multe rânduri la Spitalul de Psihiatrie.
Aşa se face că, pe 17 august 2016, medicii legişti au finalizat raportul de Expertiză Medico-Legală Psihiatrică potrivit căruia Antonel Lazăr suferă de "schizofrenie paranoidă, în fapt, neglijată terapeutic". Totodată, medicii legişti precizează că, în raport cu fapta comisă în noaptea de 24/25 iulie, Lazăr are discernământul scăzut.
Probele adunate împotriva lui "Drişpi" sunt zdrobitoare. Înregistrările camerelor de supraveghere, declaraţiile angajaţilor de la benzinărie, cagula şi cuţitul folosite în agresiune, amprentele găsite pe pachetele de ţigări - sunt doar câteva din probele administrate la definitivarea dosarului penal.
Reţinut pe data de 25 iulie 2016, Antonel Lazăr a fost arestat preventiv a doua zi, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Autorul atacului de la benzinărie nu a formulat contestaţie împotriva arestării preventive, astfel că se află şi acum în Arestul IPJ Brăila.
Bolnavii psihic, pericol public
În primăvara acestui an, procurorii au dispus clasarea cauzei faţă de un alt schizofrenic, Emil Mortu, în vârstă de 36 de ani, care, în luna februarie, a atacat pe stradă, în decurs de o oră, patru brăilence, pe care le-a lovit fără niciun motiv. Medicii au ajuns la concluzia că Mortu nu a avut discernământ în momentul comiterii agresiunilor, deci nu poate fi tras la răspundere. Asta, în condiţiile în care victimele au fost atacate pe stradă, în scara blocului şi la locul de muncă, având nevoie de până la două săptămâni de îngrijiri medicale. În urmă cu 14 ani, Stivensen Băncuţă, fiul lui "Oaie", a scăpat în mod asemănător de acuzaţia de crimă, fiind declarat nebun, după ce l-a omorât pe un tânăr în discoteca "Millenium". Nu în ultimul rând, zilele trecute, procurorii l-au trimis în judecată pe Marius Lăcătuş, 26 ani, individ cu retard mintal, văcar în comuna Gemenele, care a incendiat ferma familiei Căpităneanu. Din pricina lui Lăcătuş au ars 1.000 de baloţi de lucernă, 30 de baloţi de ovăz, un tractor Fiat şi un fânar de 300 mp, iar pompierii au salvat în ultimul moment un grajd în care de aflau 50 de bovine. Culmea, după un an de la comiterea faptei, piromanul cu probleme psihice a ameninţat că va da iarăşi foc fermei şi că va otrăvi animalele. Procurorii au solicitat instanţei obligarea infractorului la tratament într-o clinică de profil, în vreme ce proprietarul fermei incendiate solicită despăgubiri de peste 200.000 lei.