Zilele trecute am fost nevoită să merg la cadastru să ridic nişte documente, după cum mi s-a precizat în mod expres, între 12.00 şi 13.00. M-am prezentat la 12.30. Şi, normal, m-am îndreptat către biroul unde lăsasem actele. În drum am observat de o parte şi de alta mai multe persoane aşteptând, dar nici nu mi-a trecut prin cap să mă întreb de ce. Am intrat hotărâtă. Toate funcţionarele mâncau. Nu m-au băgat în seamă. Am crezut că am greşit, aşa că am făcut un pas înapoi, m-am uitat la ceas, m-am uitat la foaia lipită pe uşă, scria mare: Program 8.00 - 16.00, Program cu publicul: 12.00 - 15.00. Am intrat din nou. După câteva secunde, vizibil iritată de prezenţa mea, una dintre doamne a ridicat capul şi i-a spus colegei: "Ţi-am zis eu, dragă, acum îi găseşte pe toţi să vină!". Am privit-o complet uimită. Când ar fi dorit oare să venim dacă nu în intervalul prevăzut special pentru public?! Dar, cum eram presată de timp, am ignorat remarca, i-am vârât repede hârtia sub nas, a catadicsit să se uite şi mi-a făcut semn să urc un etaj, exact în biroul de deasupra lor. Mi-am ridicat actele, în câteva minute totul a fost gata.
Am părăsit repede instituţia, gândindu-mă dacă am procedat corect. Şi mi-am amintit că, în timp ce eu coboram cele 5 - 6 trepte spre acest birou, directorul instituţiei le urca şi ieşise exact din acel loc. Dacă nu l-a deranjat ce a văzut cu ochii lui, de ce i-ar păsa de indignarea mea! Sau a celor 7- 8 persoane care aşteptau umile la uşă, să termine doamnele masa!
Inadmisibil aş zice, dacă nu aş fi convinsă că nu-i un caz singular.
E doar ultimul. Şi, cu mici excepţii, cam ăştia sunt funcţionarii din România!
Am trecut deseori cu vederea modul grosolan în care m-au plimbat de la o instituţie la alta, dintr-o încăpere în alta, de la un birou la altul, doar pentru o semnătură, o ştampilă, un număr de înregistrare. Am zis: asta-i birocraţia! Le-am trecut deseori cu vederea tonul superior, răstit, privirea rece, am încercat să îi înţeleg, sunt oameni, poate au şi ei probleme! Şi probabil, mulţi dintre dumneavoastră aţi procedat la fel. Dar, se pare, prea multă înţelegere nu a fost de bun augur, pentru că, în ciuda sumelor mari investite anual de la buget pentru "cizelarea" funcţionarilor publici, cei mai mulţi dintre ei se încăpăţânează să rămână la metehnele din trecut.
Altfel nu-mi explic cum, nici după atâţia ani de democraţie, unii nu au înţeles că nu sunt Dumnezei în birourile lor, că cetăţeanul are şi el nişte drepturi, că e normal şi firesc să ne respectăm reciproc. Ştiu, să lucrezi cu publicul nu e deloc uşor, sunt tot felul de oameni, tot felul de situaţii, dar poate şi noi, cei din afara instituţiilor, am fi mai toleranţi când le criticăm munca, dacă înainte de toate ei, cei din instituţii, ar învăţa ce înseamnă bunul simţ!
