"Toţi copiii merg la şcoală", program pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Toţi copiii merg la şcoală", program pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi

Programul "Toţi copiii merg la şcoală" a fost lansat recent la Sinaia, evenimentul fiind susţinut de Asociaţia "Idei pentru Viitor". Demersul, cofinanţat din Fondul Social-European, are ca obiectiv sprijinirea integrării sociale pe termen lung a tinerilor cu dizabilităţi şi a celor cu probleme de adaptare la programul şcolar.
Proiectul "Toţi copiii merg la şcoală" propune soluţii educaţionale alternative pentru copiii cu dizabilitati, dar şi crearea unui grup de profesionişti capabili să aplice soluţiile în şcoli sau tabere de vară. Asociaţia "Idei pentru Viitor" susţine sprijinirea tinerilor cu dizabilităţi, dar şi persoanele care sunt expuse fenomenului de părăsire timpurie a şcolii .
Despre ce presupune înscrirerea copilului în cadrul sistemului pedagogic, managerul Proiectului, Constantin Cernat, spune: "Sunt două criterii importante: primul este ca dizabilitatea de care suferă să fie una moderată, care să-i permită o anumită autonomie personală, şi părinţii să-şi dorească şi să fie de acord ca aceşti copii să participe la un astfel de program".
Cu ocazia evenimentului, s-a formulat ideea necesităţii formării de cadre profesionale dedicate lucrului cu copiii cu dezvoltare mai lentă.
Proiectul propune acordarea a 12.000 de ore de asistenţă unui număr de 2.400 de copii cu dizabilităţi, în decursul a 2 ani, prin intermediul specialiştilor Asociaţiei "Idei pentru viitor".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro