Timișoara a intrat în istorie, devenind Capitală Europeană a Culturii. A fost un weekend incendiar, cu 130 de evenimente - expoziții, ateliere, proiecții, spectacole, concerte, toate menite a atrage turiști și a-i ajuta să descopere ori să redescopere orașul cu ”ochiul, urechea sau inima”. Un show grandios și o conferință internațională au marcat, vineri, 17 februarie, deschiderea.
În discursul său, primarul Dominic Fritz a anunțat că programul cultural va costa 44 de milioane de euro, fiind implicați peste 5.000 de artiști. De asemenea, a mai spus că așteaptă un public între 500.000 și un milion de oameni. 1.500 de voluntari de toate vârstele sunt angrenați în program. Vor fi 30 de evenimente în medie săptămânal, 12 festivaluri muzicale și peste 15 festivaluri tematice. Toate îi vor aștepta pe turiștii români și străini care vor vizita Timișoara, Capitala Culturală Europeană în 2023 (trebuia 2021, dar s-a amânat cu 2 ani, din cauza pandemiei).
De vineri până duminică, nu m-am dezlipit de calculator. Am urmărit tot ce s-a transmis de la fața locului, tot ce s-a scris pe site-uri, pe rețele, a fost așa... un iureș. Respect, admirație, mândrie, o cascadă de sentimente m-a ținut ancorată în momentul de glorie al Timișoarei, un oraș cosmopolit, viu civic și sincer multicultural. Dar și nostalgie și un soi de invidie - dacă există cumva o conotație pozitivă a acestui cuvânt/sentiment – pentru că sunt suficient de cerebrală și onestă ca să recunosc că, deși în pachetul de bază – istorie, poveste, multiculturalitate – și Brăila (unul dintre celelalte 13 orașe care și-au depus candidatura în același an cu Timișoara) a avut din plin, la pachetul premium, cel care a făcut diferența, grave lipsuri. Cea mai importantă - o mână de fier care să strunească orgoliile și interesele.
Asta i-a lipsit Brăilei în acele zile: UNITATEA, acel ingredient magic, înălțător, care pune interesul și beneficiul comun deasupra beneficiilor mici și intereselor meschine.
Știți bine, noi - toți jurnaliștii dar și ziarul Obiectiv” ca instituție - ne-am implicat complet în acest proiect. Am pus efectiv umărul la treabă și am ajutat cu tot ce ne-a stat în putere. Și da, recunosc, idei au fost – monumentale, dorință, pasiune, efervescență – DA. De o mie de ori da! La început! Iar asta s-a văzut, trăit și simțit. Niciodată Brăila nu a fost atât de frumoasă, clocotitoare (Doamne, ce evenimente faine au fost!), atât de dornică să crească și să-și depășească limitele ca atunci când grupul decizional se concentra în interiorul unui nucleu mic, format din oameni dedicați și dăruiți, care chiar credeau în șansa orașului nostru de a deveni Capitală Europeană.
Pe măsură însă ce în jurul nucleului a fost nevoie să se construiască tot mai multe straturi decizionale, pe care să evolueze tot mai mulți electroni, puterea de atracție și ordonare a scăzut, migrația electronilor de pe un strat pe altul a devenit incontrolabilă, forțele de respingere au devenit mai puternice decât cele de atragere, astfel încât, la un moment dat, inclusiv nucleul s-a autodistrus. Explozii și implozii au năruit poate cel mai frumos vis al Brăilei.
Cei care știți proiectul și discuțiile inițiale despre Brăila - Capitală Culturală Europeană 2021, acelea primele, pure, pe alocuri chiar naive, dar de o naivitate pasională, creatoare, știți bine că nu exagerez dacă spun: AVEAM ȘANSE!.
Aveam șanse, aveam atuuri. Avem o moștenire extrem de valoroasă și un oraș absolut minunat. Oameni nu am avut atunci și nici acum nu avem. De aceea, oricât de mult ne-ar întrista/deranja/ frustra asta, nici viitorul nu va fi prea luminos. Dacă o ținem tot așa! Dacă nu ne dăm mâna pentru un scop comun mai presus de interesele politice sau de altă natură, mai presus de acele ifose care încă de la început au considerat că Brăila, capitală culturală, nu e de nasul nostru.
Timișoara va străluci anul acesta și, după faima pe care o va dobândi, va ține aprinse multe lumini, multă vreme de aici înainte. Motto -ul Timișoarei: ”Revarsă-ți lumina! Luminează-ți orașul”.
Noi, la 8, 9 ani distanță de momentul zero... tot brambura gravităm într-un câmp cu un imens potențial, dar cu o energie ciudată, în care procesele rămân elementare, discontinue, la nivel de atom.
De fapt, cumva, și noi ne-am ”împlinit” motto-ul: "Quantum Culture".
