Tilharii de la bijuterie, infundati de proba ADN | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tilharii de la bijuterie, infundati de proba ADN

La aproape un an de la comiterea faptei, cei trei autori ai jafului de la bijuterie si-au primit sentinta definitiva, pronuntata de magistratii Curtii de Apel Galati. Instanta a respins, astfel, apelurile formulate de inculpati, mentinind hotarirea Judecatoriei Braila, care i-a condamnat pe acestia la cite 7 ani de inchisoare pentru comiterea infractiunii de tilharie. In plus, ei va trebui sa plateasca si despagubiri de 1,14 miliarde de lei vechi, contravaloarea aurului furat de la casa de amanet.
Ieri, Cristian Vasile Frunza, Ionut Radu si Nicusor Marian Vaduva (primii doi aflati in arest preventiv) au pierdut si ultima cale de atac impotriva pedepsei pe care au primit-o in octombrie anul trecut. In decizia luata, judecatorii galateni au tinut seama si de ultima dovada a acuzarii: o proba ADN descoperita pe un obiect folosit la comiterea faptei. Rezultatul analizei a sosit cind dosarul se afla, deja, la Curtea de Apel Galati si a demonstrat vinovatia unuia dintre ei. Celorlalti doi autori li s-a probat ca au participat la comiterea jafului in baza altor analize stiintifice, printre care si amprentele descoperite la locul faptei. Politistii braileni au recurs la aceste metode fiind vorba despre un caz mai deosebit, investigarea tehnico-stiintifica a locului faptei desfasurindu-se dupa proceduri standard. "Ei nu au recunoscut niciodata comiterea faptei, dar noi nu am avut nici un dubiu pentru ca probele stiintifice ridicate de la locul faptei au dus la concluzia indubitabila ca ei sint autorii. Dosarul a fost unul dintre acele cauze cu o complexitate mare, cu care ne-am confruntat anul trecut, pentru ca era o tilharie cu un mod de operare deosebit. Cea mai buna plecare a fost investigarea locului faptei, iar apoi totul s-a legat. Fapta a fost comisa in perioada in care se lucra la dosarul altercatiei de la Tribunal si la doar doua zile dupa arestarea celor 16 braileni implicati in acel scandal, am reusit sa stabilim si cine sint autorii tilhariei. Ulterior, in baza autorizatiilor de perchezitie, aproximativ 60 de politisti si lucratori DPIR au descins in 14 locatii din cartierul Lacu Dulce, unde aveam informatii ca ii puteam gasi pe cei trei autori. Cu aceasta ocazie au fost prinsi doi dintre ei si s-au identificat bunuri care, coroborate in ancheta, au dus la intarirea probatoriului", ne-a precizat subcomisar Marcel Dragan, seful Serviciului de Investigatii Criminale.

Ramasi definitiv dupa gratii

Prin sentinta de ieri a magistratilor Curtii de Apel Galati s-a mentinut si starea de arest a autorilor, cei prinsi raminind dupa gratii pentru a-si executa pedepsele la care au fost condamnati. Ionut Radu si Cristian Frunza au fost capturati pe 1 mai 2007, in urma descinderilor in forta ale politistilor braileni si eliberati a doua zi, intrucit judecatorii au considerat ca nu sint probe suficiente pentru arestarea lor. O saptamina mai tirziu, Tribunalul Braila a admis recursul Parchetului si a emis mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile, cel de-al treilea suspect, Nicusor Marian Vaduva, fiind arestat in lipsa.
Cei trei autori ai jafului de la bijuteria SC "Aergistal Com" SRL Braila au fost trimisi in judecata dupa doua luni de audieri si investigatii. Anchetatorii au mai avut in vizor sase insi, inclusi inca de la inceput in cercul de suspecti, insa acestia au fost oficial scosi de sub urmarire penala. Cu ajutorul martorilor, oamenii legii au reusit sa refaca filmul atacului din ziua de 26 aprilie 2007, cind trei indivizi inarmati cu un pistol, o bita si un cutit au patruns in forta in bijuteria de pe B-dul Dorobantilor, unitate unde se afla si o casa de amanet/schimb valutar. Atacatorii i-au cerut vinzatoarei banii, insa aceasta a refuzat, declansind totodata sistemul de alarma acustic. Atunci, unul dintre agresori a spart cu o piatra geamul vitrinei si a sustras mai bine de un kilogram de bijuterii din aur, in valoare de 1,14 miliarde de lei vechi. Dupa ce-au incarcat "prada" intr-o geanta, banditii au fugit in scara unui bloc din apropiere, dupa care au urcat intr-un autoturism si s-au facut nevazuti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro