Agresiunea s-a petrecut in seara zilei de 22 octombrie 2005, pe una din ulitele satului. Dupa ce a consumat bauturi alcoolice la caminul cultural, Neculai Anghel I. s-a hotarit sa-l jefuiasca pe consateanul sau Ion D. Agresorul a urmarit victima pina in dreptul locuintei familiei Nistor, unde era o zona mai intunecoasa, dupa care a trecut la fapte. El a scos un cutit si s-a apropiat de pusti, amenintindu-l si cerindu-i telefonul pe care-l purta la git, legat cu un snur. Oamenii legii spun ca Ion D. a scos telefonul si l-a inminat tilharului fara sa opuna rezistenta, sesizind ulterior politia.
Culmea, la citeva zile dupa incident, autorul s-a deplasat la Braila si a aruncat telefonul sustras prin violenta, pentru ca acesta sa nu fie gasit asupra sa. Agresorul a fost silit sa predea cutitul corp delict organelor de ancheta si sa dea socoteala pentru fapta sa.