Terra, în plin proces de încălzire | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Terra, în plin proces de încălzire

Temperatura medie mondială a crescut cu 0,74°C în ultimul secol şi va creşte cu o valoare cuprinsă în intervalul 1,1 - 6,4°C în comparaţie cu perioada 1980-1999 până în anul 2100, cu o medie cuprinsă în intervalul 1,8 - 4°C, potrivit celui mai recent raport întocmit de IPCC (Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei), publicat în 2007.
Datele culese după publicarea acestui raport, a cărui ediţie viitoare va fi făcută publică în 2014, arată că "nu există indicii că încălzirea globală s-ar fi oprit sau ar fi intrat într-o perioadă de pauză", a declarat climatologul Jean Jouzel, care a precizat că "ultimul deceniu a fost cel mai cald pe care omenirea l-a cunoscut".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro