Teroare la Cireşu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teroare la Cireşu

Lege făcută cu pumnul de primarul comunei Cireşu, PNL-istul Radu Popa. Acuzaţia vine din partea unui localnic din satul Vultureni, care susţine că a ajuns să trăiască în teroare, după ce a fost luat la pumni, în plină stradă, chiar de alesul comunităţii. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, bărbatul ne-a pus la dispoziţie actele medicale care dovedesc agresiunea precum şi plângerea înaintată la poliţie.
Marian Lupu, 47 de ani, a reclamat faptul că, în seara zilei de 14 martie, în faţa unui magazin din satul Vultureni a fost practic luat la bătaie de primar şi un angajat al acestuia, fără vreun motiv. Potrivit victimei, primarul i-ar fi spus că "de mult timp aşteaptă să îl prindă" şi că "îl va muta din Vultureni". Victima a ajuns la spital şi a scos certificat medico-legal, însă spune că numai după ce a făcut reclamaţie la poliţia din Brăila a reuşit să ia actul.
De cealaltă parte, primarul comunei Cireşu, Radu Popa, susţine că este nevinovat şi că organele abilitate trebuie lăsate să termine ancheta şi să facă lumină în acest caz.
Reclamantul Marian Lupu a stat de vorbă cu redactorii noştri în localitatea Vultureni, unde îşi are domiciliu, şi ne-a arătat locul unde s-ar fi petrecut încăierarea. Omul a spus că primarul Popa are pe lângă el un anturaj periculos, persoane cu antecedente penale, care stau de pază la balta pe care o deţine în satul Vultureni şi care nu se feresc să dea câte o lecţie atunci când li se cere.

Un posibil motiv, ajutoarele alimentare de la UE

"Eu când am ieşit pe poarta magazinului, un locotenent de-al lui, Oancea Dan, care zice că a făcut box pe la Făurei şi păzeşte balta, m-a aşteptat. S-a lipit de gard şi m-a lovit în ochiul drept, aici. Am picat în genunchi şi a sărit el (n.r. primarul) din maşină şi mi-a zis nişte cuvinte urâte, nici nu pot să le spun. Şi m-a luat la picioare, mi-a dat aici la cap, şi acum sunt umflat. S-a întâmplat sâmbăta, salvarea a venit după 2 ore. Mi-a zis că nu era neurologul la spital, la urgenţe. Apoi mi-a zis să mă duc acasă şi să vin cu trimitere de la medicul de familie. Primarul între timp a plecat la Brăila şi a făcut aranjamentele. M-a văzut neurologul, dar nu a vrut să mă interneze. A zis că nu am nimic, că nu e urgenţă, ei!, aranjamente. Eu am fost la şeful poliţiei din Brăila în audienţă, că nu vroiau să îmi dea certificatul medico-legal. Abia aşa am reuşit să-l iau", ne-a declarat Marian Lupu.
Potrivit certificatului medico-legal, pus la dispoziţie de reclamant, la data de 17 martie, dr. Crassas Rodica, medic primar legist, l-a examinat pe bărbatul de 47 de ani, care a declarat că a fost agresionat. Constatările medicului au fost că Marian Lupu acuza tulburări de vedere cu ochiul drept, vedere în ceaţă, dureri la nivelul hemitoracelui drept, zone în care au fost găsite mai multe echimoze. Din fişa de la UPU reiese că bărbatul prezenta "escoriaţii frontale, hematom ochi drept, dureri în hipocondrul drept (n.r. - sub coaste), episod pierdere cunoştinţă".
Reprezentanţii IPJ Brăila au confirmat şi ei incidentul. Ei ne-au transmis că, la data de 14 martie 2015, ora 19.05, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei au fost sesizaţi despre agresiune prin apelul de urgenţă 112, de Marian Lupu, din comuna Cireşu. Acesta le-a spus oamenilor legii că a fost agresionat de Radu Popa, primarul comunei Cireşu şi Dănuţ Oancea, din Făurei, angajat al acestuia. Reclamantul a spus că a solicitat să i se dea ajutoarele alimentare, fiind refuzat, iar în ziua de 14 martie, ora 18.50, s-a întâlnit cu primarul şi cu Dan Oancea şi a fost lovit cu pumnii în zona feţei de aceştia. "În urma sesizării, poliţişti de la Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei au efectuat cercetări, iar în cauză s-a întocmit dosat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

"Hal de primar, da ce suntem pe timpul legionarilor!?"

Localnicul din Vultureni a povestit că primarul a început să aibă un comportament inadecvat cam din toamna anului 2014, cel mai probabil, spune el, bazându-se pe faptul că alegerile prezidenţiale au fost câştigate de liberalul Klaus Iohannis. Coincidenţă sau nu, cert este că după alegeri primarul şi-a schimbat comportamentul faţă de localnici.
Legat strict de incidentul în care a fost implicat, Marian Lupu nu prea reuşeşte să-şi explice de ce s-a ajuns la agresiune. El confirmă însă că până la acel moment nu a avut niciun conflict cu primarul Popa, doar că probabil l-a deranjat cu nişte întrebări pe care i le-ar fi adresat în legătură cu ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană. Nu a fost însă ceva de amploare, susţine reclamantul: "Eu m-am dus să îmi iau ajutorul social, alimentele acelea de la UE. Am aşteptat acolo cât am aşteptat, că era închis la cămin, până a venit soţia şoferului primarului, care este angajată tot la primărie. Ea mi-a spus că cică a dat dl prefect ordin să nu îmi mai dea mie nimic. Da de unde mă cunoaşte pe mine dl. prefect!?, am întrebat eu. Şi i-am dat telefon d-lui primar. I-am zis ce mi-a zis doamna, dar şi că s-a întâmplat de multe ori să mă sară... şi banii de la ajutorul de lemne, de exemplu, nu m-a trecut pe listă. Pe urmă a fost soţia mea şi i-a dat alimentele, cam peste vreo săptămână aşa. Mai precis vineri (n.r. - 13 martie) a fost soţia şi sâmbătă m-au aşteptat ei pe mine, şi m-au luat la înjurături şi bătaie. «De când te aştept eu pe tine, crezi că ai să scapi de mine? Te mut din Vultureni, de aici!». Şi câte şi mai câte mi-a zis. Da ce crede el, că mă omoară în stradă şi tac? Nu tac! Ce?, el nu are nicio lege!? Am fost aici în comună să depun plângere, la poliţie. Mi-au zis că ei sunt mici, sunt la mâna primarului. Da eu am să merg mai departe".
Un alt motiv pentru care se gândeşte că ar fi putut atrage mânia primarului ar mai fi şi acela că, din poziţia de paznic al unor terenuri, ar fi dat peste cap planurile de afaceri ilegale ale primarului şi apropiaţilor săi. "Eu am făcut pază pe câmp astă-vară şi nu au mai putut ei să facă ce vroiau. Am făcut pază la culturi, pe nişte terenuri ce aparţineau unui prieten de-al meu. Cu ani în urmă i-au furat cu remorcile porumbul, şi asta a fost toată treaba. Dacă m-a pus paznic, ei nu au mai putut să fure. Primarul are baltă cu peşte, vreo 1.000 ha de teren, vreo 100 şi ceva de vaci, 1.500 de oi ... el are multe. Pe asta se bazează, că e multimiliardar şi nu are nimeni ce să îi facă. Hal de primar, da ce suntem pe timpul legionarilor, n-ai voie să vorbeşti!?".
Marian Lupu a spus că, după incident şi după ce a făcut reclamaţie la poliţie, a fost chemat şi primarul Popa pentru a da declaraţii. Ceea ce l-ar fi deranjat pe primar pentru că, ulterior, s-ar fi întâlnit cu cel care l-ar fi însoţit pe primar atunci când s-a comis agresiunea şi că acesta i-ar fi transmis ameninţări.

"Deja este teroristul satului!"

Reclamantul a mai explicat şi că nu este singurul din satul Vultureni care ar fi fost bătut, un alt bărbat fiind acum în cârje după ce ar fi fost agresat, în toamna anului trecut, tot de oameni ai primarului. Motivul a fost că acesta s-ar fi dus să pescuiască în balta primarului, locuinţa unde stă săteanul respectiv fiind chiar lângă baltă. "Reclamă că se duce lumea şi pescuieşte la el la baltă, dar nu se duce nimeni, astea sunt nişte motive ca să bage teroare. Deja este teroristul satului! Nu pescuieşte nimeni, că are pază acolo", a mai povestit Marian Lupu.
În primă fază, Dumitru, celălalt localnic din Vultureni care spune că ar fi fost agresat de oameni ai primarului, a stat de vorbă cu redactorii noştri şi a povestit prin ce a trecut. În momentul când i s-a cerut să aducă şi acte medicale, care să ateste problemele de sănătate, acesta a intrat în curte, a primit un telefon la care a şi răspuns, apoi a spus că nu mai are actele. Totuşi, la poliţia Cireşu s-a făcut o reclamaţie anul trecut, după cum ne-au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Însă nici atunci reclamantul Dumitru nu a dat numele agresorilor, susţinând în faţa poliţiştilor că a fost bătut de persoane necunoscute. "Nu vedeţi doamnă cum merg!? Din cauza lui, cam în octombrie s-a întâmplat. M-a aşteptat aici pe stradă, eu am fost în sat să iau ţigări, nu mă mai duc pe la barurile astea pe aici, ca să nu mă întâlnesc cu ei (n.r. - angajaţi ai primarului), că eram ameninţat. Când am venit, mi-a băgat băţul la spiţe, m-a dărâmat jos şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am tijă la picior, am fost în spital, l-am avut rupt. De la asta cu lacul porneşte. Am fost la lac, dar înainte, când era balta nimănui. Atunci am recunoscut că am fost, dar acum de când a băgat pază şi peşte nu am fost. Acum lacul este al lui personal, al primarului", a apucat să ne povestească, până a primit telefonul, localnicul Dumitru.
Marian Lupu a confirmat declaraţiile consăteanului său, însă a spus că acestuia i-a fost frică să meargă mai departe cu reclamaţiile. Dacă Dumitru se teme de consecinţe, Marian Lupu este decis să lupte pentru a-şi face dreptate. El susţine că i se pare normal ca atunci când cineva greşeşte, să plătească. Indiferent câţi bani are, indiferent dacă este primar sau altceva.

"Nu este adevărat!"

În ziua când redactorii noştru s-au deplasat în satul Vultureni, au încercat să stea de vorbă faţă în faţă şi cu primarul comunei, Radu Popa, însă acesta nu era la primărie. A doua zi, am reuşit să îl contactăm telefonic pe primar, care ne-a explicat că "doar ce venise de la Bucureşti". El nu a făcut prea multe comentarii privind acuzaţiile de agresiune, ci doar a ţinut să precizeze că este nevinovat. "Da, doamnă, a făcut o plângere la poliţie, am fost întrebat şi eu de poliţişti. Dumnealui susţine ce vrea, eu vă spun în mod categoric: nu este adevărat! Am rugămintea la dvs, să lăsăm organele abilitate să facă anchetă, să vadă dacă este adevărat, şi atunci şi eu îmi rezerv dreptul de a-l acţiona sau nu în instanţă. Ce vă mai pot spune!? Am avut o relaţie de prietenie, chiar o pot spune... dar dl. Lupu este influenţat de alte persoane, se apropie campania electorală, au intrat deja în campanie. Este influenţat de altcineva. Rugămintea la dvs. este să lăsăm să se termine ancheta, este poliţie, este parchet. Cine este vinovatul o să plătească. Eu dacă sunt vinovat voi plăti de două ori, şi în faţa legii şi în faţa electoratului. Eu nu am ce zice, este o situaţie jenantă, că primarul a agresat un localnic, nu dă bine indiferent dacă nu-i adevărat. Vreau să se termine, când va veni o rezoluţie de la parchet atunci îmi rezerv şi eu dreptul de a acţiona în judecată sau suport consecinţele, dacă sunt vinovat", a declarat primarul Radu Popa.
În ceea ce priveşte acuzaţiile că ar fi refuzat să îi dea lui Marian Lupu ajutorul social, primarul a ţinut să explice ce s-a întâmplat în acea zi şi a spus că nu este justificată nemulţumirea reclamantului.
"Nu am refuzat eu să îi dau ajutorul social. Este o situaţie penibilă. Am primit, nu pot spune acum nr. adresei, dar dacă îmi daţi voie vă trimit ordinul subprefectului. În adresă se spunea că se sistează de urgenţă - că de aici a pornit toată discuţia, am sistat o oră-două acordarea ajutoarelor sociale. Că erau două trei persoane în faţă, dânsul, Lupu Marian, a fost deranjat că de ce tocmai la el s-a oprit. Asta a fost, dar a semnat, că i-am dat în două tranşe, se poate verifica. Aşa cu noroi putem arunca în oricine, dar eu nu fac niciun comentariu, în mod categoric spun că nu este adevărat. După ce se termină totul pot spune mai multe, pot da un interviu la dvs cu lux de amănunte. Asta este un circ nu este altceva, aştept ca organele abilitate să îşi facă treaba, avem ceva scris negru pe alb, ori sunt vinovat ori nu. Haideţi să lăsăm să vedem ce spune parchetul, ce spune poliţia, şi atunci ne hotărâm. Ştiu eu, el aruncă cu noroi, ştiu eu de ce, el este pus de altcineva, sunt persoane care îşi apără interesele prin el", a încheiat primarul Popa.
Rămâne de văzut care va fi în final decizia anchetatorilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro