La circ un accident banal/ un acrobat, un salt mortal/ si acrobatul nu s-a mai sculat. Limbajul rece, impersonal, fara nici un fel de umbra de remuscare pe care l-a abordat textul stirii despre sinuciderea lui Marin Mogos mi-a resuscitat din adincurile memoriei poemul lui Minulescu. Imi amintesc fascinatia cu care il recitam in adolescenta, incercind sa gasesc ceva dincolo de ritmul sacadat, mecanic, voit si cautat modernist al poetului, pe nedrept numit "al coafezelor", pentru ca nimeni nu s-a sinchisit sa gaseasca o explicatie pentru modernismul lui ne-inalt, usor burghez, aproape Biedermeier. Am inteles mai tirziu ca fascinatia mea venea din suprapunerea oximoronica a ideii mele de poezie, pe care o asociam in mod automat cu iambul lui Alecsandri sau Eminescu, si romana de reportaj a lui Minulescu. Acea romana impersonala, ne-implicata am regasit-o in stirea preluata de citeva cotidiane mari de la aceeasi agentie de presa si al carei text s-au straduit sa il impodobeasca pe ici, pe colo pentru a ascunde faptul ca nici macar nu au trimis un reporter la fata locului.
Stirea cu pricina relata ca Marin Mogos, apatrid de origine romana, s-a spinzurat cu o sirma ghimpata de o teava in zona de tranzit a aeroportului Otopeni. Plecat din tara de bastina din 1990, Mogos fusese repatriat din Germania in baza unui acord din 2001 si locuia de cinci ani cu familia (sotie si trei copii) in zona de tranzit a Otopeniului. Pe motiv ca refuzase sa re-ceara cetatenia romana, familia Mogos nu a putut fi reprimita pe teritoriu romanesc, desi fusese expulzata de autoritatile germane catre cele romane.
Povestea lui Marin Mogos nu pare sa-i intereseze prea mult pe oficialii romani. Natiunile Unite nu au putut sa ii ajute nici pe el si nici pe familia sa. Tribunalul de la Haga, unde Mogos daduse in judecata autoritatile de la Bucuresti nu i-a dat nici el cistig de cauza. Mogos a recurs la ultima solutie pe care o mai avea la dispozitie: sacrificarea propriei vieti pentru a trage un semnal de alarma. Avocata familiei Mogos crede ca cineva trebuie sa plateasca pentru moartea lui. Din punctul meu de vedere, insa, Marin Mogos s-a apinzurat nu pentru a forta autoritatile sa gaseasca un tap ispasitor pentru tragedia vietii lui de imigrant perpetuu, ci pentru a ne transmite noua un mesaj mult mai important. Acela ca ideea ca traim intr-o lume libera, in care putem calatori oriunde vrem, ne putem stabili oriunde vrem, putem munci unde ne e bine, nu e decit o iluzie.
Libertatea lumii noastre globale are un pret. E valabila si ne este accesibila numai daca jucam dupa reguli. Daca ne luam soarta in propriile miini, sistemul va gasi o modalitate sa ne lase ciungi. Ne va refuza cererile de rezidenta, ne va forta sa ne intoarcem in tara in care ne-am nascut, chiar daca acolo nu ne asteapta decit moartea. Vremea refugiatilor si a posibilitatii de a te transmuta acolo unde crezi ca-ti va fi mai bine a luat sfirsit. E adevarat ca Marin Mogos se putea intoarce in Romania. In fond si la urma urmei, ar fi putut, probabil, sa duca o viata decenta aici. A refuzat mai intii speriat de perspectiva. Traise deja 12 ani in Germania. Mai apoi, refuzul lui a devenit, probabil, unul de principiu. Odata intrat in tara nu ar mai fi putut s-o paraseasca niciodata. Iar marii inchisori numita Romania, el i-a preferat camaruta de la Otopeni. Marin Mogos n-a inteles, insa, ca in Romania, Germania sau oriunde aiurea in lume, nu sintem decit niste tristi Iona incercind la infinit sa scapam din pestele pe care Dumnezeu, in marea lui blindete sau in marea lui cruzime, ni l-a pus la dispozitie ca sa ne ucida sau ca sa ne salveze. Fie-ti tarina usoara, Marin Mogos!
Stirea cu pricina relata ca Marin Mogos, apatrid de origine romana, s-a spinzurat cu o sirma ghimpata de o teava in zona de tranzit a aeroportului Otopeni. Plecat din tara de bastina din 1990, Mogos fusese repatriat din Germania in baza unui acord din 2001 si locuia de cinci ani cu familia (sotie si trei copii) in zona de tranzit a Otopeniului. Pe motiv ca refuzase sa re-ceara cetatenia romana, familia Mogos nu a putut fi reprimita pe teritoriu romanesc, desi fusese expulzata de autoritatile germane catre cele romane.
Povestea lui Marin Mogos nu pare sa-i intereseze prea mult pe oficialii romani. Natiunile Unite nu au putut sa ii ajute nici pe el si nici pe familia sa. Tribunalul de la Haga, unde Mogos daduse in judecata autoritatile de la Bucuresti nu i-a dat nici el cistig de cauza. Mogos a recurs la ultima solutie pe care o mai avea la dispozitie: sacrificarea propriei vieti pentru a trage un semnal de alarma. Avocata familiei Mogos crede ca cineva trebuie sa plateasca pentru moartea lui. Din punctul meu de vedere, insa, Marin Mogos s-a apinzurat nu pentru a forta autoritatile sa gaseasca un tap ispasitor pentru tragedia vietii lui de imigrant perpetuu, ci pentru a ne transmite noua un mesaj mult mai important. Acela ca ideea ca traim intr-o lume libera, in care putem calatori oriunde vrem, ne putem stabili oriunde vrem, putem munci unde ne e bine, nu e decit o iluzie.
Libertatea lumii noastre globale are un pret. E valabila si ne este accesibila numai daca jucam dupa reguli. Daca ne luam soarta in propriile miini, sistemul va gasi o modalitate sa ne lase ciungi. Ne va refuza cererile de rezidenta, ne va forta sa ne intoarcem in tara in care ne-am nascut, chiar daca acolo nu ne asteapta decit moartea. Vremea refugiatilor si a posibilitatii de a te transmuta acolo unde crezi ca-ti va fi mai bine a luat sfirsit. E adevarat ca Marin Mogos se putea intoarce in Romania. In fond si la urma urmei, ar fi putut, probabil, sa duca o viata decenta aici. A refuzat mai intii speriat de perspectiva. Traise deja 12 ani in Germania. Mai apoi, refuzul lui a devenit, probabil, unul de principiu. Odata intrat in tara nu ar mai fi putut s-o paraseasca niciodata. Iar marii inchisori numita Romania, el i-a preferat camaruta de la Otopeni. Marin Mogos n-a inteles, insa, ca in Romania, Germania sau oriunde aiurea in lume, nu sintem decit niste tristi Iona incercind la infinit sa scapam din pestele pe care Dumnezeu, in marea lui blindete sau in marea lui cruzime, ni l-a pus la dispozitie ca sa ne ucida sau ca sa ne salveze. Fie-ti tarina usoara, Marin Mogos!
