"Bună ziua. Mă intrigă ceva foarte tare şi cred că ar trebui tras un semnal de alarmă. Este vorba despre secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Judetean, unde am avut pe cineva internat după ce a suferit o operaţie. Ideea este că a fost internat la urgenţă, a fost operat la chirurgie în condiţiile în care nu ne-a fost comunicat cu lux de amănunte exact de ce suferă şi nici măcar nu am fost consultaţi referitor la alternative, dacă acestea existau. Mai multe date referitoare la analize şi examene nu am putut afla pentru că fişa medicală era permanent la medic, iar el nu prea a fost foarte coerent referitor la rezultate. După operaţie, în care s-a constatat că de fapt era un cancer cu metastaze, a fost lăsat la Terapie Intensivă cu un prognostic pe care nu prea l-am înţeles pentru că nici măcar medicul nu avea idee de cum va evolua în continuare. (...) La Terapie Intensivă nu ne-a fost permis sa intrăm decât într-un anume program adică de la 10 la 11 dimineaţa şi de la 17 la 18 seara, desigur că în acest program intram cu rândul în funcţie de halate şi aveam voie să stăm doar câteva minute. Să zicem că este oarecum corect că nu ne lasă să stăm pe acolo mai mult sau să intrăm când dorim, dar niciun medic nu ne-a dat informaţii exacte pentru că nu prea îi găseam şi dacă reproşam lucrul ăsta ni se spunea că nu suntem destul de insistenţi (deşi nu ştiu ce înseamnă insistenţă la ei), asistentele nu aveau niciun chef de comunicare nici dacă mergeam acolo şi nici dacă sunam. Supărător este că deşi pacienta era asigurată, noi cumpăram tratamentul zilnic pe care nici măcar nu ştiam dacă îl şi foloseau pentru ea. Mă întreb, în fond, unde este dreptul pacientului şi al aparţinătorului de a şti evoluţia? Probabil că dacă am fi cunoscut cu lux de amănunte situaţia în care era, am fi putut opta şi pentru o a doua părere, lucru care mi se pare a fi dreptul nostru. Practic, am fost puşi în situaţia în care fie aşteptam să moară (şi probabil mai repede din punctul lor de vedere că însemna un pat liber), fie aşteptam o minune. Este drept că în afară de tratament nu am aruncat cu banii pe acolo şi probabil de aceea am fost şi trataţi cu răceală sau mai bine spus cu indiferenţă.
Am hotărât să vă scriu pentru că sunt foarte intrigat şi cred că ziarul ar putea să tragă un semnal de alarmă şi poate măcar să schimbe comportamentul de acolo. (...) Făcând o comparaţie cu Terapia Intensivă de la spitalul de la Galaţi, se poate observa că acolo se poate intra asistat de cadrele medicale, dar oricând doreşti, iar în momentul în care ceri lămuriri, ţi se prezintă situaţia pacientului cu lux de amănunte atât din partea medicului de la terapie cât şi a celui care a efectuat operaţia. Şi spun acest lucru din proprie experienţă."
Scrisoarea cititorului nostru este mai lungă, iar aici nu există spaţiu pentru a o reda în totalitate, însă cred că mesajul e limpede. Şi mai cred că putem înţelege cu toţii că, ok, nu sunt bani pentru Sănătate, însă ceea e de neînţeles este lipsa de respect pentru pacienţi şi pentru rudele lor, lipsa de empatie pentru suferinţa oamenilor, lipsa de profesionalism din sistemul de sănătate local. Sunt convins, de asemenea, că mulţi dintre voi sau dintre rudele voastre aţi trecut ori treceţi prin clipe de coşmar în spitalele brăilene. Ceea ce pot face este să vă ofer un spaţiu în ziar în care să povestiţi aceste lucruri. Aţi fost forţaţi să oferiţi şpagă medicilor, asistentelor sau infirmierelor? Aţi fost trataţi cu dispreţ şi indiferenţă? E timpul să o spuneţi. Aştept scrisorile voastre pe adresa redacţiei ori pe e-mail la marian.coman@obiectivbr.ro. Aceasta nu este o luptă cu profesioniştii din Sănătate, pentru care am un respect deosebit, ci un apel la normalitate şi la omenie, din partea pacienţilor brăileni.
