Teatrul brăilean, din nou în festival | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teatrul brăilean, din nou în festival

• trupa Teatrului “Maria Filotti” va participa la Festivalul Naţional al Comediei de la Galaţi, duminică, 8 octombrie, de la ora 19,30, la sediul Teatrului “Fani Tardini”  

 

După ce, zilele trecute, trupa actorilor brăileni a jucat la Teatrul ODEON spectacolul de succes SUNTRACK, în Festivalul TEEN FEST, organizat de Teatrul bucurştean EXCELSIOR, la sfârşitul acestei săptămâni actorii noştri vor fi într-un nou festival, dar şi concurs, şi chiar unul cu o tradiţie lungă, Festivalul Naţional al Comediei de la Galaţi.

Astfel, duminică, 8 octombrie, de la ora 19,30, la sediul Teatrului FANI TARDINI din Galaţi, Teatrul “Maria Filotti” va intra în concurs cu spectacolul “SCHIMB URGENT ...TREI SURORI”, o comedie “râsu-plansu” americană contemporană de Nagle Jackson, în regia lui Lucian Sabados, producţie TMF, 2015.

O poveste adevărată din culisele lumii teatrului, la răspântia vremurilor, în trecerea de la comunism la democraţia originală, într-o Rusie a anului 1991, în plin puci în timpul lui Gorbaciov. Comedie de situaţii, de caracter, pigmentată de dramatism, melodramă şi mult adevăr uman. Acest text ofertant, ce a avut şi încă are un mare succes pe Broadway, beneficiază în lectura brăileană de o distribuţie minunată: Monica Ivaşcu, Marcel Turcoianu, Corina Borş, Cătălina Nedelea, Emilia Mocanu, Flori Popa, Adrian Ştefan, Dan Moldoveanu, Alex Marin, alături de actorul de la dramaticul gălăţean, Lucian Pînzaru. Scenografia spectacolului este semnată de cunoscutul artist Gheorghe Mosorescu, aranjamentele muzicale de Cornel Cristei, iar coregrafia Liliana Stan.

“Nutrim speranţa ca, fiind un concurs naţional şi ţinând cont de proximitatea celor două mari oraşe, vom beneficia la spectacolul de la Galaţi şi de o...galerie brăileană! Dar, până atunci, acelaşi impresionant spectacol va fi prezentat în Casa Noastră, adică la TMF, în sala mare, vineri, 6 octombrie, de la ora 18,00. Sperăm că veţi fi alături de noi şi vineri, într-un număr cât mai mare, la o ultimă ...verificare la public, înainte de concursul de la Galaţi. Şi în acest fel ne veţi dovedi ataşamentul şi susţinerea Dumneavoatră faţă de strădaniile şi eforturile noastre de a menţine TMF în prim planul activităţii teatrale din România!” declară, în numele echipei Teatrului “Maria Filotti”, managerul Lucian Sabados.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro